7 idei care să te inspire săptămâna aceasta în Cluj

Home $ Articole $ 7 idei care să te inspire săptămâna aceasta în Cluj

by | Dec 4, 2017 | Articole, Recomandări

Hai, trezirea, că avem multe de făcut! O fi decembrie luna cadourilor și așa mai departe, dar să nu lăsăm evenimentele să treacă pe lângă noi totuși. Nu de alta, dar 2017 e pe ducă și sigur nu ne mai întâlnim cu el. Să vedem cum profităm la maximum săptămâna asta de viața în Cluj:

Luni ne punem în mișcare. Azi nu scăpați cu o cafea care să vă dea energie pentru restul zilei sau un pahar de vin la care puteți să vă plângeți că e luni. Ați făcut asta un an întreg, măcar la sfârșitul lui să-l surprindeți cu ceva nou. Luați-vă cel mai bun prieten și propuneți-i ceva nebunatic: o zi de luni cu sport indoor. Snooker, squash, înot, biliard, ce vreți voi, numai să nu stați să disperați că s-a terminat vacanța. Let it go, guys. Time for a fresh start.

All fun and games until the floor burn set in. #squashblossom #dropshotsandbackhands #UWO #heatstroke

O postare distribuită de Chris Brescacin ?? (@chrisbrescacin) pe

Marți suntem din nou copii. Pe lângă faptul că vine Moș Nicolae în Piață, nu putem lipsi de la spectacolul Frozen – Regatul Înghețat, și sper că deja ați exclamat ”awwww”, amintindu-vă de film și mai ales, de Olaf. Ce să mai zic, pentru cei mici va fi o adevărată încântare și o bucurie, dar nici noi, adulții, n-avem inimă de gheață și vom zâmbi cu inima pe toată durata reprezentației. Să nu mai zic de câte altele puteți face la Târg oricum.

Miercuri mergem la spectacol. Blink Dance Theatre organizează un turneu al producţiei Four Corners, într-o reprezentație ce împletește povestea, dansul şi muzica originală live. Având ca temă principală incluziunea socială, spectacolul promovează modelul pozitiv de dizabilitate, fiind totodată o realizare artistică, accesibilă în egală măsură copiilor și adulților. Piesa va fi urmată de lansarea, în premieră mondială, a albumului de debut a directorului Delson Weeke’s, care face parte din proiectul Pull Up. Evenimentul va avea loc la Fabrica de Pensule, Sala Studio, începând cu ora 19.00. Dacă o ratați miercuri, mai aveți o șansă joi de la ora 14.00.

Romania we are ready for you #FOURCORNERS #BLINKontour #notlongnow …thanks Paul Moore and ADF / Bounce! festival for this dynamic photo

A post shared by BLINK Dance Theatre (@blink.dance.theatre) on

Joi vizionăm un documentar la Urania Palace. E vorba despre ”Nefarious”, care prezintă viața victimelor industriei traficului de persoane din numeroase țări, un subiect deloc ușor sau simplu de abordat. Regizorul, scriitorul și producătorul Benjamin Nolot, a creat Exodus Cry, o organizație internațională anti-trafic de persoane care are scopul de a înfrunta aceste practici are sclaviei sexuale. La finalul filmului va avea loc o dezbatere moderată de eLiberare, un ONG focusat pe aceeași temă. Începe la ora 19.00.

Vineri mai cumpărăm câteva cadouri și apoi dăm fuga la party. Nu de alta, dar în perioada 8 – 10 decembrie la Muzeul de Artă se vor reuni peste 30 de designeri cu cele mai creative și interesante propuneri pentru cadouri cu stil în cadrul evenimentului Galeria de Stil – Winter Edition. Și petrecerea de vineri seara de la Club Midi ar fi… de-a dreptul ciudat să o ratăm. No words, just music: MRR Showcase: Priku, Arapu & Mihigh.

Sâmbătă alergăm pentru o cauză nobilă. Iar apoi ne tragem sufletul undeva la căldurică. Dar să le luăm pe rând. Mai întâi mergem la Crosul lui Moș Crăciun, unde participanții vor alerga pentru proiectul Caravana cu povești, care va realiza piese de teatru pentru 40 de copii din centrele de plasament din județul Cluj. Se va desfășura în intervalul 17.00 – 18.30, se pornește din Piața Unirii și se aleargă 2.5 km, cu o taxă de participare de 50 lei și poate alerga oricine, doar că cei mici trebuie să fie însoțiți. Puteți să vă și costumați, doar să fiți îmbrăcați în roșu, bineînțeles. După asta, propun să încercați un local nou, că aveți de unde alege.

Warm up! #crosulluimoscraciun #cluj

A post shared by Vlad Nadastean ???‍? (@vlad.nada5tean) on

Duminica ne-o petrecem la muzeu. Mi se pare o destinație potrivită pentru a încheia o săptămână plină de activități. În 7 decembrie, la ora 18.00, are loc vernisajul expoziției de pictură ”Imagini ale țiganilor în colecția Muzeului de Artă Cluj-Napoca” în prezenţa curatorului expoziţiei dr. Ioana Filipescu. Și dacă tot am ajuns la muzeu, poate nu știați că până în 16 decembrie, în zilele de sâmbătă şi duminică (orele 11:00 şi 15:00), puteți să participați la programul de ghidaje gratuite, care au loc în Galeria Națională – Muzeul Interactiv (pentru grupuri de minim 5 persoane).

Voi ce planuri aveți pentru săptămâna aceasta în Cluj?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!