Am degustat meniul de primăvară-vară de La Mesteceni

Home $ Articole $ Am degustat meniul de primăvară-vară de La Mesteceni

De curând am fost în vizită La Mesteceni, un loc de care am fost cuceriți încă de când i-am trecut prima oară pragul. Poate datorită aerului proaspăt, poate o fi de vină sentimentul de libertate care te cuprinde odată ajuns în inima naturii. Însă în momentul în care ajungi în fața meniului, totul se amplifică…

Haideți să vedem ce minunății găsiți în noul lor meniu, cel de primăvară-vară. De acesta vă veți putea bucura începând de azi, după cum deja v-am anunțat în articolul în care vă dădeam câteva idei pentru cea de-a doua zi de Paște.

Era ora prânzului și toți eram destul de înfometați, așa că a picat numai bine faptul că s-a sărit peste aperitive. Cu toate că… m-ar fi tentat să ciugulesc câte una-alta de pe platoul de cheese-prosciutto, iar midiile în sos curry cu siguranță mă vor face să mă urc la un moment dat în mașină și să merg acolo special pentru a le încerca. Revenind. Am început cu supa cremă de pește și fructe de mare, care s-a dovedit a fi cea mai plăcută surpriză pe care am avut-o  în ultimele luni din punct de vedere gastronomic. Zic asta pentru că eu urăsc peștele, în general, iar orice farfurie care are în componența sa acest ingredient, este refuzată din start. Din fericire, acum nu am avut încotro și, de dragul testatului, a trebuit să am o părere. Când colo, un deliciu. Nici vorbă să simt mirosul specific de pește, supa era o armonie de arome, a fost de-a dreptul gustoasă. Mai mult de atât, e și preferata mea din toate câte am degustat în ziua respectivă.

A urmat salata cobb, cu piept de pui și dressing de muștar franțuzesc. Ce mi-a mai atras mie atenția din meniu este salata de somon, cu feta și ulei de semințe de dovleac, dar și cea cu mușchi de vită și dressing de gorgonzola. Mai apoi, a venit rândul pieptului de pui la grill cu legume wok, o altă mare mirare pentru mine, care nu sunt fan brocolli sau legume, în general. Le mănânc doar crude.

Nici n-a avut timp careva dintre noi să înceapă speech-ul cu – ”De azi mănânc doar salată și piept de pui, healthy life is my life”, căci ni s-a și adus scărița de porc la grill, înăbușită în sos bbq, alături de care stătea o mi-nu-na-tă salată de crudități și cartofi noi trași în unt, cu ierburi proaspete. Pentru a nu ni se dea nicio șansă de scăpare, a urmat ceafa marinată în vin, servită cu tabouleh cu bulgur și legume.

Să nu credeți că e treabă ușoară să deguști, mai ales când vorbim de preparate bune. Nu te poți opri la a gusta un pic din fiecare, vrei prea mult din toate. Imaginați-vă că atunci când au venit platourile de pește (păstrăv, somon, biban) și fructe de mare (creveți, midii), servite cu salată de crudități și chipsuri de cartofi, toți eram deja cam la limită, mai încăpea foarte puțin. Și totuși, n-a mai rămas nimic. Musai trebuie să-l comandați când mergeți. Ultimul, dar nu cel din urmă preparat pe care l-am degustat, a fost risotto de cous-cous, cu creveți și midii în sos de roșii, o combinație îndrăzneață de senzații și texturi.

Ultima grijă de pe Pământ v-o puteți face în privința desertului. Dar dacă țineți neapărat, poate denumiri precum ”parfait de mango”, ”tort de ciocolată cu ricotta, rodie și cremă engleză”, ”sufle de ciocolată cu înghețată de vanilie”, vă vor mai liniști. În final, sfatul nostru e același pe care îi are și Chef Adrian Gagea pentru voi, pe ultima pagină a meniului: ”Gustați preparate noi! Cel mai mare pericol pentru creativitate este rutina!”

Voi când mergeți La Mesteceni pentru a vă bucura de noul meniu?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!