Articole, Interviu | #clujlife

Interviu cu Andrei Lupșa, co-fondatorul brandului de body marbling OverSkin

Vă sună cunoscut numele Andrei Lupșa, așa-i? Într-adevăr, nu e prima dată când stăm la discuții cu el, căci în urmă cu câteva luni, când v-am povestit despre câțiva DJi clujeni și joburile lor de zi cu zi, el s-a camuflat în listă sub numele de DWLS. De data aceasta vorbim cu Andrei tot despre artă, doar că lăsăm puțin muzica la o parte și ne îndreptăm atenția spre culori. Da, ați citit cât se poate de bine și nu știu de ce vă miră, căci doar trăim într-o lume în care trebuie să fii maleabil și prezent peste tot, de ce să nu treci de la muzică la culori?

Înainte de toate, să vi-l prezentăm pe Andrei, să spunem două-trei cuvinte despre ce-a făcut și pe unde a fost până acum. Ultima dată când am vorbit cu el, Andrei purta mândru statutul soț, tată, DJ, dar era și parte din echipa Electric Castle, fiind implicat în zone strategice de marketing, sales și new business. Am bănuit de pe atunci că nu e el genul de om care să stea pe loc și să nu se avânte spre noi provocări, dar n-am bănuit că va pune bazele OverSkin, așa că i-am bătut la ușă și am început. Cu întrebările, bineînțeles.

În școala generală a început să se facă simțit pentru prima dată spiritul de antreprenor. Fiind pasionat de muzică, făceam diverse selecții pe casetă și mergeam și le vindeam în weekend la piața de vechituri din Mureș. Mai apoi, în facultate, vindeam, cumpăram, și nu de dragul banilor, ci pentru partea de comunicare, pentru că puteam interacționa cu oamenii. Ulterior, am intrat în industria farmaceutică pe partea de sales-marketing, dar a început și toată nebunia cu djing-ul. Am dus în paralel o viață dublă – ziua la costum alături de medici, noaptea în teniși în club. Când am fost la prima ediție Electric Castle, în 2013, mi-am dat seama că îmi doream un daily job în echipa organizatorică, pur și simplu am fost cucerit de tot ce însemna munca pentru un festival, am vrut neapărat să fiu acolo. Ulterior am intrat în povestea Electric pe zona de sales, sponsori, parteneri.

În momentul în care Andrei a început să vadă ce înseamnă să dezvolți un proiect alături de parteneri, cum este să reușești să ieși din zona neconvențională, să aduci ceva nemaifăcut-nemaivăzut, a realizat că își poate folosi skill-urile pentru a pune bazele a ceva altfel, care să aducă oamenii laolaltă, dar și care să atragă parteneri relevanți și care cred în evenimentele cărora li se alătură. Consideră că munca sa este una extrem de importantă tocmai pentru că are abilitatea de a plasa un brand în cadrul unei mulțimi și de a-l diferenția, mai ales, prin personalizarea lui.

Povestea OverSkin a pornit în 2016 când Doru Boancă mi-a arătat un clip legat de body marbling care m-a fascinat din prima. E un concept apărut de câtiva ani pe piață și puțini îl stăpânesc și implementează corect. Vorbim practic despre artă dintr-un tatuaj temporar. Pe o peliculă de apă, un artist body marbling creează un strat de vopseluri psihedelice, în care îți bagi mâna, iar în momentul în care o scoți ai o mânecă, un sleeve care prinde viață la lumini UV, arată minunat și e unic. E un canvas pe care îl poți recrea de fiecare dată. Fiind în zona de festival, unde brandurile partenere mereu îți cer să le propui ceva experiențial, crazy, fun, ne-am dat seama că s-ar potrivi perfect.

De la idee până la implementare, a fost un proces cel putin interesant până au reușit să îi idea de cap. Mixul de ingrediente, cantitățile potrivite, comenzile internationale care trebuiau făcute și trecute prin vamă, setup-ul propriu-zis, etc. Numele a fost dat de un prieten de-al lor, si-au dorit ceva simplu care să explice din prima despre ce e vorba. OverSkin – practic un alt strat de piele peste pielea ta existentă, si taglineul Temporary Extraordinary, pentru că e un artwork temporar și e chiar extraordinar. Andrei se ocupă mai mult de business development, prezentarea proiectului către branduri, oportunități noi de dezvoltare și social media. Doru cunoaște perfect tehnica de body marbling si coordonează implementările OverSkin la diverse festivaluri/evenimente.

Tot procesul durează câteva minute. În prima fază bagi mâna într-o cuvă cu apă care te curăță de grăsimi, impurități și ajută vopseaua să se prindă, după care îți usuci foarte bine mâinile, iar apoi urmează procesul de marbling, unde artistul îți creează un pattern unic pe loc. Ai posibilitatea de a-ți alege o parte dintre culori, unele au un efect foarte cool sub lumină UV, altele prind viață la lumina zilei. După marbling, urmează clătirea și din nou uscarea perfecta a mâinilor. Se dă jos destul de ușor, la prima spălare dacă folosești un burete și apă caldă. În principiu, tatuajele rezistă în jur de 9-10 ore, dar depinde mult ce activități ai în timpul ăsta. Folosim doar vopseluri non-toxice, 100% certificate, bazate pe apă și nu există reacții alergice.

Până acum au colorat peste 6000 de oameni și pot garanta acest lucru pentru că nu a existat nici măcar un caz de piele înroșită sau iritații de acest fel. Și vorbim și despre o plajă foarte largă de vârstă, de la copii la adulți.

În 2019 ne dorim să fim prezenți la cele mai importante festivaluri, dar nu excludem nici petreceri sau adunări mai mici, la fel cum nu vrem să excludem partea de merchandise pentru că produsul rezultat este ceva unic, that’s the catch. Putem vorbi aici de borsete, tricouri, șepci etc. La Electric Castle a fost o activare free, pentru că a fost susținută de Coca Cola, dar ca un preț mediu, pe care l-am avut la alte evenimente, body marbling-ul realizat de noi se încadrează între 30 și 45 lei.

Stând de vorbă cu Andrei am realizat că e posibil să avem în fața ochilor noștri un nou trend, de data aceasta în materie de profesioniști. Credem că există un număr restrâns de oameni – curioși și extraordinari în ceea ce fac – care vor presta / sa deja prestează servicii pentru mai multe evenimente, fără a se limita la unul singur. Din simplul motiv că ei stăpânesc cel mai bine acea zonă. Iar dacă e să ne referim la abilitățile lui Andrei, poate nu știați că el a făcut și project management pentru The Power of Storytelling, când au venit cei de la DOR la Cluj, și are și planuri de viitor cu aceștia, bine ar fi să stați cu ochii pe ei. Dar revenind la festivalurile noastre, nu puteam să prindem la povești un om care lucrează în mediul acesta și să nu punem două-trei întrebări și legate de felul în care se va dezvolta zona aceasta de evenimente. Dar mai ales, cât se mai poate dezvolta.

Cred cu tărie că vom avea o serie de evenimente foarte puternice în 2019, poate și din cauza competiției, dar și a nivelului la care s-a ajuns din punct de vedere al bugetelor, al accesului la artiști și parteneri. Cred că va fi anul care ne va surprinde plăcut în cea mai mare măsură.

Când nu se gândește care va fi următorul eveniment la care să ducă OverSkin sau se joacă la mixer, Andrei lucrează cu diverse evenimente pe zona de fundraising și business development. Avem o presimțire că în anii ce vor urma îl vom vedea făcând multe lucruri și chiar suntem nerăbdători.

ClujLife - Te scoate din casă

No comments

You can be the first one to leave a comment.

Post a Comment

Ultimele articole

Evenimente viitoare

Thu 13

LightsON – The light artworks circuit

16 November, 6:00 pm - 31 December, 8:30 pm
Thu 13

Târgul de Crăciun Cluj-Napoca | Cluj-Napoca Christmas Fair

23 November, 11:00 am - 30 December, 10:00 pm
Thu 13

Căsuța Moșului de la Târgul de Crăciun

23 November, 4:00 pm - 30 December, 8:00 pm
Thu 13

Street FOOD Festival Christmas Goodies

7 December, 2018, 6:00 pm - 16 January, 2019, 9:00 pm
Thu 13

Decembrie Festiv în Syndicate Bar & Lounge

7 December, 6:00 pm - 20 December, 6:00 pm

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.

WordPress database error: [Unknown column 'tt.order' in 'order clause']
SELECT t.*, tt.* FROM wp_terms AS t INNER JOIN wp_term_taxonomy AS tt ON t.term_id = tt.term_id WHERE tt.taxonomy IN ('gdpr_service_categories') AND tt.parent = '0' ORDER BY tt.order ASC