Dacă tot ne place să vorbim despre bucate care mai de care, azi ne-am gândit să trecem în revistă și un răsfăț dulce care ademenește încă de la prima privire. Macarons, căci despre ele este vorba, își au originile în Franța și fascinează atât prin aromele diverse cât și prin culorile îmbietoare – le vedem cochete prin vitrinele cofetăriilor. Dacă ți se face poftă de macarons și vrei să dai o fugă la cofetărie sau să le comanzi, e bine să știi care sunt opțiunile din Cluj când vine vorba de acest desert.
Exclusiv Catering a adăugat de curând în meniu macarons și îți oferă posibilitatea de a le primi direct acasă… sau la birou, după caz. Poți alege între o cutie de 12 bucăți la prețul de 40 de lei sau o cutie de 24 de bucăți la prețul de 75 de lei. În ambele cazuri vei primi o cutie de prăjiturele asortate ce îți vor răsfăța papilele gustative. Poți să îți comanzi desertul pe bază de migdale de aici.
Dacă vrei să iei o pauză dulce și savuroasă, poți oricând să faci o vizită oricărui magazin La Casa, unde ai posibilitatea de a lua o cutie elegantă de 6 macarons (12 grame bucata) la prețul de 12 lei. Înăuntru vei avea pregătite trei arome diferite – cafea, zmeură și fistic, iar combinația de culori te va face să poftești până și cu privirea. În cazul în care știi dintr-o bucată ce vrei, poți opta pentru macarons mai mari (70 de grame), cu aromă de fistic. Norocul tău e că găsești delicatesele La Casa prin tot Clujul, mai rămâne doar să le treci pragul.
Vei găsi macarons cu diverse arome și la cofetăriile Chocodor – de la ciocolată, la zmeură sau fructe de pădure. Aici prețul este în funcție de gramajul final, un kilogram având prețul de 130 de lei, deci ai posibilitatea de a-ți alege câte bucăți dorești și ce arome preferi. Poți să le faci o vizită pe Strada Aron Densușianu nr. 57, Strada Traian Moșoiu nr. 50 sau Strada Bucegi nr. 7(Complex Minerva).
Și la cofetăriile Lemnul Verde vei găsi delicioasele macarons cu diferite arome, mai exact pe Strada Piața Unirii 4-5 și în Iulius Mall. Poți să îi vizitezi, să le mănânci pe loc, sau să le iei pentru mai târziu.
Pentru bunătățile din migdale poți să treci și pe la Cofetăria Friandise de pe Strada Napoca nr. 25. Și aici macarons au straie colorate, iar în lunile februarie și martie le găsești sub formă de inimă, având prețul de 4 lei bucata.
Te mai poți bucura de macarons la brutăriile Paul din Iulius Mall și Vivo! De asemenea, poți să le savurezi alături de vafe la Litchi, în cele două centre comerciale și pe Strada Napoca 13.
Tu de unde obișnuiești să cumperi macarons?