Cum a fost la… All you can eat la Hugo City

Home $ Articole $ Cum a fost la… All you can eat la Hugo City

by | Apr 15, 2019 | Articole, Cum a fost la

Vineri începe oficial weekendul, ceea ce înseamnă că începe și satisfacerea poftelor. Cu gândul acesta am mers la Hugo City vineri seara, unde săptămânal are loc All you can eat. Pe cei de la Hugo îi știm bine deja, de curând povestindu-vă cum a decurs o seară de Social Quiz la restaurant. În ceea ce privește mâncarea, am experimentat mai ales varianta de delivery prin HipMenu și am fost mereu mulțumiți de modul în care au fost livrate preparatele.

Așa că, am considerat All you can eat o plăcere vinovată – plăcere pentru că implica preparatele din restaurant, vinovată căci era vorba de ora cinei. Practic, plătești 40 de lei pentru a avea acces la meniul All you can eat și, după cum zice numele, mănânci atât cât poți și vrei, căci mâncarea e la discreție și nimeni nu contorizează câte preparate ai încercat. Sunt incluse aperitive, mâncare caldă și desert, fiind o variantă optimă pentru familii, mai ales în cazul în care cel mic alege mâncarea precum un jurat de la o emisiune de gătit. În cazul copiilor între 3 și 12 ani, prețul este de 30 de lei.

Dar să revenim la experiența de aseară. Imediat ce am ajuns, ne-au fost aduse meniuri de bar, căci băutura nu e inclusă, însă cel mult vei dori să alegi ceva digestiv, pentru a te ajuta să faci față tuturor bucatelor. Dacă ați mai fost la Hugo, probabil că ați observat două paravane care delimitează zona dinspre bucătărie de restul restaurantului. Ei bine, la ora 19 cele două s-au ridicat precum o cortină. And it was show time! Ne așteptau două vitrine pline și am fost invitați să ne servim din ce dorim. Prima reacție a fost Din ce să gust prima dată?, căci la aperitive erau atât preparate din carne, precum pui crispy, chiftele sau jambon umplut cu prune, cât și un platou cu brânzeturi. Despre mâncarea caldă să nu mai spun… Am luat o bucățică din fiecare, iar Alex, care venise cu mine, m-a ajutat să acoperim întreaga gamă de aperitive. Mi-a plăcut în special puiul crispy, iar pe Alex l-a convins jambonul că trebuie să se întoarcă să mai ia o bucată și cum amândoi suntem fani ai brânzeturilor, ne-am făcut de cap și cu ele.

După ce mi-am deschis apetitul cu aperitivele, nu am putut să mă abțin din a încerca și supa-cremă ce i-a ademenit pe mulți curioși. Mi s-a spus că este supă-cremă de cartofi dulci și sugestia era să o servesc cu bacon crocant. Credeți că am stat pe gânduri? Bine că nu am ezitat, căci mi-am găsit o nouă supă preferată. Aroma dulce a cartofilor se completa perfect cu gustul puternic de bacon. Dacă nu aș fi fost curioasă de restul bucatelor, cu siguranță aș fi rămas la supă pentru restul serii. Între timp, afară a început ploaia, așa că nu ne-am grăbit să mergem spre casă.

 

A urmat partea cea mai dificilă – bufetul cald, care conținea pui în stil asiatic, carne de porc, pește, paste, garnituri și mini-sandwich-uri cu pulled pork. Eu am optat pentru puiul asiatic alături de legume thai, iar Alex a ales sandwich-ul alături de cartofi și un sos roșu. Mie mi-a plăcut faptul că am ales o mâncare mai ușoară, iar el era încântat de sandwich și i-a plăcut inclusiv modul în care a fost preparat sosului.

 

După ce am încercat din atât de multe bucate, am încheiat printr-un răsfăț cu mousse de ciocolată cu caramel. Alex a mai testat și carnea de porc la cuptor și apoi mi s-a alăturat la desert. Printre povești, am tras concluzia că prețul este unul foarte avantajos pentru o cină completă.

A fost o seară reușită, iar eu m-am simțit ca la o masă îndestulată în familie de sărbători, unde chiar dacă nu îți mai este foame, mâncarea arată prea tentat ca să nu guști măcar.

Ploaia s-a liniștit, iar noi am plecat mulțumiți spre casă, lăsând pentru luni gândurile de mers la sală.

Voi ați fost la All you can eat la Hugo City?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!