Interviu cu Nelu the Fish despre viața la DOT

Home $ Articole $ Interviu cu Nelu the Fish despre viața la DOT

We literally have no chill. Ghiciți pe cine am prins la discuții între un toast și o Cola de casă servite la DOT. Da, ne imaginam că nimeriți din prima, Nelu ăsta-i o figură deja, la fel de popular în Cluj cum e subiectul Apple Pay în feed-ul meu de Facebook, #bulamea. Noi eram relaxați, el era relaxat (dar cică așa e mereu), așa că am zis să povestim una alta, să vedem cum îi era viața înainte de DOT, care-i sunt planurile de viitor. Știți voi, convorbiri peștești.

 

Prima întrebare, și cea mai evidentă, a fost dacă există în timeline-ul vieții lui ceva ”înainte de DOT”, unde era, ce făcea. Așa am aflat că Nelu s-a născut în comuna Peștești, Republica Socialistă Română, dar jumătate din viață și-a petrecut-o în frumosul orășel, Reghin.

Am fost adoptat repede de o bunică. Pentru că sunt frumușel și îmi stă bine pe un televizor. Între noi doar un mileu stătea. În Cluj tot încerc să îmi fac anturaj pentru că oamenii sunt super cool, dar mi-ar plăcea și mai mulți ca mine, mai mulți pești. Am găsit deja câțiva, aici în Cluj și chiar și în Vama Veche. Dacă mai cunoașteți, sunt deschis la colaborări și relații de prietenie/căsătorie!

No stați că amu la pește îi trebuie căsătorie. Mă gândesc că-i vin idei dacă toată ziua, bună ziua, el numai stă la taclale la DOT și analizează cum se fac lucrurile. Apropo despre asta, ne-am gândit că el și numai el ar putea să ne spune care-i cea mai cool și cea mai ne-cool chestie la localul acesta.

Cea mai cool chestie de la DOT nu e mâncarea, nu sunt băuturile, nu e nici design-ul. Toate chestiile astea înglobează cea mai cool chestie de aici. Sună clișeic, dar despre întreg vibe-ul de aici vorbesc. În Reghin stăteam doar pe televizor și mă uitam la bătrână cum se uita la diferite emisiuni super lame. Aici băieții sunt puși mereu pe caterincă și mă distrează maxim! Păzi-le-aș barul să îl păzesc!

Bun, deci Nelu e paznic de bar? Face parte din echipă, pune osul la treabă? Sau chestia asta cu paza e doar un fel de a spune că practică aruncatul cu privirea de dimineață până când crede el că s-a făcut noapte?

Aș pune osul la treabă, dar oasele mele sunt literalmente din sticlă și nu prea pot face multe. Îi mai sfătuiesc pe băieți din când așa din priviri, că nu știu să le vorbesc limba. Și acum recunosc… îmi mai fug ochii după domnișoare, ce să fac…? Atâta mai pot la vârsta mea… Deși multe persoane mă ignoră, unii sunt chiar fascinați… Eu încă nu înțeleg de ce, până la urmă sunt doar un pește. În piață nu te oprești și vorbești cu peștii de pe tarabe, nu? Cred că locul ăsta mă face mai cool, de aia mă mai pozează oamenii din când în când! Și să fim serioși, dau bine pe sticlă! Sau între sticle.

Of Nelule, ce idei ai. Văzându-l destul de tupeist, ne-am permis să-l întrebăm dacă crede că va fi numit șef la DOT în eventualitatea în care Marian și Ema se gândesc într-o zi să predea cheile. Se simte amenințat de Daniela în acest joc sau care e relația lor momentan?

Marian și Ema știu că oricum eu controlez de fapt tot ce se întâmplă, dar nu mă îngrijorez că vor pleca vreodată, eu prin ei îmi valorific ideile pentru că după cum v-am mai spus… nu prea pot face multe de unul singur! Daniela e fată faină, sunt sigur că ne-am descurca de minune împreună!

În final, am vrut să știm ce mai prinde el dintre toate bunătățile care i se învârt pe sub nas. Noi mâncăm bine de fiecare dată când mergem la DOT, el cum se descurcă?

Eu am o dietă strict bazată pe bancnote de 1 LEU, nu știu ce-mi place la ele… Sunt verzi, dar nu au gust de salată. Pot spune că sunt primul Iorgatarian de pe planeta asta.

 

Fraților, nu mai hrăniți peștele cu bacnote verzii, căci se poate tip-ui cu cardul la oamenii aceștia. Da, atâta-i de cool la DOT. Și acum – un mesaj pentru fani din partea lui Nelu the Fish: ”Ai, n-ai mingea, dai la poartă și Cool kids can’t die! Peace out, gâl-gâl-gâl”

Ne vedem la DOT, people!

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!