Fortech donează 50.000 de euro într-o primă acţiune pentru lupta împotriva COVID-19

by | Mar 18, 2020 | Știri Cluj

Compania clujeană Fortech se alătură luptei împotriva COVID-19 | #ÎmpreunăAjutăm medicii din linia întâi

  • Fortech donează 50.000 de euro pentru achiziționarea de materiale și echipamente de protecție pentru cadrele medicale din spitalele din Cluj-Napoca
  • Compania se alătură efortului Asociației Beard Brothers și a medicilor din prima linie pentru că #ÎmpreunăAjutăm să facem bine cât mai mulți oameni
  • Donația reprezintă o primă acțiune din partea companiei în contextul COVID-19.

Compania clujeană de IT Fortech sprijină lupta cu COVID-19 din dorința de ajuta acolo unde este cea mai mare nevoie în acest moment: în spitalele din prima line. Echipamentele de protecție au o importanță vitală pentru cadrele medicale care asigură îngrijirea persoanelor infectate.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, combinezonul purtat de medici trebuie schimbat după fiecare consultație, atât în cazul interacțiunii cu pacienții suspecți, cât și în cazul celor care au fost deja diagnosticați. La fel se întâmplă și cu masca de protecție.
CEO-ul companiei Fortech, alături de echipa de acționari au anunțat astăzi că vor contribui cu suma de 50.000 de euro pentru a consolida gradul de protecție a personalului medical cât și capacitatea sistemului medical din Cluj-Napoca de a răspunde situațiilor generate de epidemia globală COVID-19. Donația va merge către Asociația Beard Brothers care a inițiat o campanie privată de suplimentare a numărului de măști, combinezoane pentru paramedicii, medicii, asistentele, brancardierii și toți cei care au grijă de noi, cât și alte materiale și echipamente necesare.

În acest moment este nevoie de solidaritate și implicare în comunitățile noastre locale mai mult ca niciodată. Suntem parte dintr-un mediu de IT local, puternic și stabil, și asta ne permite să dăm o mână de ajutor. E o datorie morală. E normal să le oferim suport cadrelor medicale și implicit comunității locale într-un astfel de moment critic pentru viitorul comunităţii. Am încredere că gândul nostru este împărtășit și de alți jucători importanţi din industria IT locală (multinaționale sau antreprenoriale) și că într-un fel sau altul vor fi și ei parte din efortul comun, așa cum s-a întâmplat în multe alte proiecte. Din partea noastră, e o primă acțiune în acest sens, și nu ne vom opri aici, a menționat Călin Văduva, CEO Fortech.

Companiile din Cluj-Napoca au arătat deja că își pot uni forțele în cadrul unor clustere IT pentru a crea un brand puternic de țară în acest domeniu, sau proiecte de educație în IT, iar acum, replicând același model de cooperare au șansa să-și alăture forțele pentru a răspunde la nevoile sistemului medical românesc și necesarul spitalelor.

Compania Fortech este în contact permanent cu Asociația Beard Brothers, SMURD şi alte asociații de suport pentru a identifica și alte modalități prin care poate oferi un sprijin activ pentru ameliorarea situației curente.

“Din păcate, trecem printr-o perioadă extrem de dificilă, iar deznodamântul depinde, în mare parte, de felul în care ne mobilizăm. Astfel, ne-am decis să ajutăm cât de mult putem spitalele și medicii care au grijă de sănătatea noastră. În acest moment, depunem toate eforturile pentru a achiziționa măști de protecție si combinezoane. Ne bucurăm, pentru că, încă o dată, Fortech, ni se alătură direct și indirect în sprijinirea comunității.” – Cornel Hoza, președinte Beard Brothers.

#ÎmpreunăAjutăm spitalele și medicii punându-le la dispoziție suficiente echipamente de protecție, iar individual îi ajutăm prin respectarea regulilor de igienă și prin faptul că #stămacasă.

Evenimente viitoare

Sun 25

Transylvania Mountain Festival 2020 / All Mountain

20 October, 10:00 am - 15 November, 10:00 pm
Sun 25

EXPOZIȚIA DE FOTOGRAFIE MONTANĂ TMF 2020 | OUTDOOR

20 October, 10:30 am - 30 October, 5:00 pm
Sun 25

Târg de blănuri

23 October, 10:00 am - 25 October, 10:00 pm

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This