3 motive pentru care să-ți cumperi sandale de damă la final de vară

Home $ Diverse $ 3 motive pentru care să-ți cumperi sandale de damă la final de vară

by | Sep 8, 2023 | Diverse

Deși temperatura din termometre nu pare să o arate, vara este deja pe sfârșite. Ziua a început deja să scadă, concediile sunt și ele pe final, iar fervoarea oamenilor care se întorc la munca zilnică se resimte în trafic.

Dacă și pentru tine toamna este momentul în care îți schimbi măcar o parte din garderobă, obicei pe care l-ai păstrat încă din anii de școală, este momentul să achiziționezi papucii de damă preferați, indiferent de tipul acestora.

Apropo, uite 3 motive pentru care să-ți cumperi sandale de damă la final de vară:

1. Prețurile sunt mai mici.

O vorbă din popor spunea ceva despre cumpărarea carului pe timp de iarnă și a saniei pe timp de vară. Cam aceasta este și ideea în cazul achiziționării sandalelor de damă la final de vară. Pentru că prețurile din magazine încep să scadă și poți investi aceeași sumă pe care ai fi plătit-o pentru o pereche de încălțăminte pentru două de acest tip.

Unde mai pui că toamna pare că nu își intră serios în drepturi, așa că vei putea purta și anul acesta, măcar câteva săptămâni, noile achiziții. Apropo, imaginează-ți doar cum vara viitoare nu va mai trebui să-ți faci griji că nu ai cu ce să te încalți. Mai mult, cine știe cum vor evolua prețurile până anul viitor?

2. Sandalele de damă sunt mult mai ușor de cumpărat atunci când nimeni nu mai acordă atenție acestui produs.

Poate părea paradoxal, dar lucrurile stau chiar așa. Majoritatea femeilor ajung să-și dea seama că le lipsește acest tip de încălțăminte chiar în momentul în care încep cele mai aprige călduri și fix atunci încep fie să dea comenzi pe site-uri online, fie să bată la pas magazinele în căutarea celor mai interesante produse pe care le au acestea la dispoziție. Numai că în aceeași situație se află și alte reprezentante ale sexului frumos. Și atunci magazinele devin supraîncărcate și, dacă ai un număr foarte comun la încălțăminte, există o foarte mare posibilitate să nu mai găsești modelele care îți fac cu ochiul.

Pe de altă parte, la final de sezon, lucrurile stau complet invers. Adică nu se mai înghesuie nimeni în magazine să își cumpere sandale de damă, ci toată lumea își îndreaptă atenția către următoarele încălțări specifice acestui sezon. Tocmai de aceea, vei avea mai multe șanse să găsești modele potrivite pentru tine și la prețuri mult mai mici decât de obicei.

3. Sandalele de damă îți readuc plăcerea cumpărăturilor.

Dacă ești tristă că vara este pe sfârșite, cum ai putea prelungi altfel sentimentele pe care aceasta le provoacă în interiorul tău, dacă nu prin intermediul unei sesiuni de shopping cu produse de vară?

Sandale, rochii, pantaloni scurți, fuste… toate acestea nu doar că se află la reduceri în această perioadă, dar îți vor ridica starea de bine și te vor determina să prelungești, măcar pentru câteva momente, unul dintre anotimpurile tale preferate. Dacă mai iei cu tine și o prietenă foarte bună, aceasta nu este decât rețetea de care ai nevoie ca să creezi încă un set de amintiri perfecte, pe care să le ai în minte în zilele geroase de iarnă.

Te temi să nu îți cumperi o pereche de încălțăminte care să nu se potrivească tendințelor de vara viitoare? Încearcă să achiziționezi modele clasice, în culori neutre și sigur nu vei da greș. Din contră, vei merge la sigur, pentru că modelele clasice sunt cele mai căutate an de an.

Și, până la urmă, dacă găsești un model care se potrivește stilului tău vestimentar, dar este mult mai nonconformist nu ar trebui să renunți la achiziționarea acestuia doar pentru că nu știi care sunt tendințele anului viitor.

Oricât de mult ar încerca moda să direcționeze într-un loc sau în altul alegerile pe care oamenii le fac legate de modul în care se îmbracă, ceea ce contează de fapt este ca, la finalul zilei, să fii fericită cu alegerile pe care le faci și să te asiguri că acestea reflectă dorințele tale și nu trendurile generale.

Mai mult, poți alege sandale de dama cu și fără toc, astfel încât să ai și un plan de back-up pentru situațiile în care apar, peste noapte, evenimente care necesită un dress code bine pus la punct. O pereche de încălțăminte din piele, negre, cu toc mediu, vor fi întotdeauna potrivite pentru a completa o ținută fie mai casual, formată din blugi și o cămașă elegantă, fie una mai rafinată, formată dintr-o rochie.

În plus, dacă chiar îți dorești să îți cumperi haine potrivit tendințelor din modă de anul viitor, poți căuta pe internet predicțiile specialiștilor în fashion și poți fi, așadar, cu un pas înaintea tuturor celorlalți oameni din jurul tău atunci când vine vorba de modul în care te îmbraci și de accesoriile pe care ți le cumperi. Nu uita și că paginile de Instagram sau Pinterest abundă de modele de cum să îți asortezi ținutele de bază pentru a crea cât mai multe apariții de impact.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!