Gestionarea criticilor și a feedback-ului în comunitatea de poker

Home $ Diverse $ Gestionarea criticilor și a feedback-ului în comunitatea de poker

by | Jan 22, 2024 | Diverse

Gestionarea criticilor și a feedback-ului este o calitate vitală pentru jucătorii de poker. Indiferent că vorbim despre un jucător profesionist, cu experiență mare, ori unul care abia deprinde tainele acestei activități, vor veni momente în care jocul său va fi analizat.

Iar parcursul în poker poate fi mult mai bun, în cazul în care știi să gestionezi criticile și să primești feedback-ul. Dacă privești totul ca fiind un atac la persoană și nu încerci să vezi și o parte pozitivă, s-ar putea să ai de suferit pe termen lung.

În cazul în care îți dorești să ai succes pe termen lung, este recomandat să te înconjori de oameni pasionați de poker, preferabil cu o experiență similară sau chiar mai mare decât a ta. Partea bună este că în jurul nostru găsim foarte mulți oameni care au cont pe site-urile de poker online și împărtășesc această pasiune, astfel că nu-ți va fi prea greu. Din acest motiv, este recomandat să discuți cu ei, să ai și păreri din exterior în raport cu modul în care vezi pokerul și ce poți îmbunătăți.

Acordă-ți un moment pentru a reflecta
Atunci când joci live, există riscul ca adversarii să te tachineze, să te ironizeze ori chiar să te critice. Situațiile de acest gen sunt rare, dar trebuie să recunoaștem că există. La masă ajung uneori și jucători care nu acordă tot timpul respectul pe care ți-l dorești. Unii fac chiar jocuri psihologice ca să te scoată din ritm, să te facă să îți pierzi concentrarea. Dacă te confrunți cu o astfel de situație, în loc să fii defensiv sau să ajungi într-un vârtej al emoțiilor, fă o pauză. Este normal să simți supărarea când ești criticat, dar acceptă acest lucru ca parte din joc. Respiră adânc și continuă jocul. Partea bună este că atunci când joci pe site-urile de poker online, nu treci prin astfel de momente, astfel că, dacă ești mai emotiv, poate ți se potrivește mai bine o carieră pe internet, mai ales că beneficiezi de o ofertă mult mai bogată.

Schimbă-ți modul de a gândi
În momentul în care primești o critică, s-ar putea să ai gânduri de genul “de ce am făcut o mutare atât de proastă?” ori “sunt un jucător foarte slab”. Este o atitudine complet greșită. Mai degrabă, întrebările pe care ar trebui să ți le pui sunt următoarele:
– Această critică are vreo validitate?
– Critica este bazată pe fapte ori este doar o opinie?
– Pot învăța ceva din această critică?
– Trebuie să schimb ceva?

Caută feedback-ul constructiv
Modul în care ți se adresează o critică este important. Câteodată, scopul acelei critici este să te doboare. Dar cei din jurul tău, oamenii apropiați, te vor critica și în scop constructiv. Unele feedback-uri îți vor oferi perspective specifice și sugestii de îmbunătățire. Pentru a face diferența între o critică distructivă și una constructivă, poți să evaluezi feedback-ul după specificul și intenția acestuia. Feedback-ul constructiv conține sfaturi concrete și scopul este să te ajute să evoluezi. Criticile distructive nu au profunzime și nu conțin nimic util din care să înveți. Pentru a primi feedback constructiv, adună în jurul tău mentori ori jucători cu experiență, care vor fi sinceri cu tine. Încurajează-i să-ți arate punctele în care îți poți îmbunătăți jocul.

Rămâi deschis spre a învăța
Pokerul este un joc în care tot timpul ai ceva de învățat. În cazul în care consideri că știi toate tainele jocului și că nu mai poți acumula alte informații, sunt șanse bune să nu ai succes pe termen lung. Asta pentru că pokerul te surprinde întotdeauna. Primirea feedback-ului poate fi o mină de aur a cunoștințelor. Dacă un om de bună credință îți spune ceva din propria experiență, s-ar putea să înveți un lucru care îți va fi util fără să fii nevoit să pierzi și să înveți pe propria piele.

Răbdarea este cheia

Pokerul este un joc de lungă durată. Nu este genul de joc în care să faci ceea ce se numește “hit and run”, mai ales când ești la început. În poker trebuie să ai multă răbdare, deoarece rezultatele evoluției se văd pe termen lung. Evită să faci schimbări bruște doar pentru că ai fost criticat. Privește imaginea de ansamblu și respectă-ți strategia, în timp ce ai răbdare să vezi rezultatele finale.
Sursa foto: Canva.com

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!