Cele mai bune croissante artizanale din Cluj

Home $ Articole $ Cele mai bune croissante artizanale din Cluj

by | Mar 20, 2024 | Articole, Recomandări

În orice moment al zilei, un croissant poate fi soluția perfectă pentru atunci când ai poftă de ceva dulce. Indiferent dacă îți place să savurezi aceste delicatese în liniște sau ești genul de persoană care apreciază orice moment dulce, croissantele pot fi mereu o opțiune bună. Acest simbol al bucătăriei franceze adesea ajunge să fie o adevărată experiență culinară. În timp ce majoritatea persoanelor pornesc de la premiza că trebuie să facă o călătorie tocmai până în Franța pentru a gusta cele mai autentice croissante, astăzi îți venim în ajutor cu câteva sugestii de locații de unde te poți bucura de unele delicioase, chiar aici, în Cluj.

La Iris Délice te așteaptă o selecție cuprinzătoare de deserturi, produse de patiserie și tarte proaspete, pregătite cu atenție și ingrediente cât mai alese. Fiecare desert este artizanal și realizat cu dragoste, astfel încât să simți în fiecare mușcătură bucuria autentică a patiseriei de calitate. Procesul de preparare a croissantului durează 3 zile și implică atenție la detalii și pasiune pentru perfecțiune. Echipa Iris Délice este mereu în teste și experimente pentru a ajunge la varianta ideală a croissantului și ține cont de triada gust-aromă-textură. Le place să lucreze cu aluaturi pentru că sunt vii, dinamice, niciodată statice. Pe lângă croissantele clasice, sunt oferite și variante dublu-coapte, dulci sau sărate, și croissante umplute cu fistic, zmeură, vanilie și ciocolată.

Produsele comandate online sunt livrate la adresa indicată și nu se pot ridica din cofetărie. Se pregătesc zilnic stocuri proaspete din toate produsele, cu excepția torturilor, care sunt disponibile doar online.

Program:
Luni – Sâmbătă: 09:30 – 19:00
Duminica: închis

Paris Brest este un laborator de prăjituri, situat pe strada Câmpului, nr. 25, pe care e musai să-l încerci. Aici vei găsi o gamă variată de prăjituri, de la clasicele macarons, croissante și eclere, până la torturi sofisticate și prăjituri rafinate. Folosesc ingrediente naturale, iar majoritatea bunătăților sunt realizate pe comandă, având grijă ca totul să fie cât mai proaspăt. Marțea și joia îi găsești la ROA, iar vinerea și sâmbăta sunt zilele în care vitrina este plină ochi de prăjituri și dulciuri pe măsură, ce așteaptă să fie luate acasă și savurate în tihnă. Fie că vrei să-ți începi weekendul cu un pain au chocolat sau ai vrea să te bucuri de un croissant cald și proaspăt, te invităm să le treci pragul cu încredere sau să-ți comanzi deserturile preferate prin acest formular.

Meron Bakery este un loc potrivit atunci când vrei să te bucuri de patiserie artizanală, chiar în inima Clujului. Situat în incinta Platinia Shopping Center, aici vei găsi multe bunătăți proaspăt preparate în fiecare zi, inclusiv pâine sau croissante numai bune de luat to go atunci când se anunță o zi lungă la birou. Preparatele lor au la bază rețete tradiționale din bucătăria franceză și daneză, desigur, completate cu un strop de inspirație autohtonă. Și de această dată ingredientele sunt cât se poate de proaspete și de cea mai bună calitate – făină de înaltă calitate, unt cu conținut ridicat de grăsime, vanilie de Bourbon, fistic proaspăt prăjit și o varietate de ingrediente menite să-ți încânte gusturile. Dacă un croissant cu unt nu sună suficient de delicios, ce zici de unul cu ciocolată și sos de vișine cu rozmarin? Sau poate ai prefera unul cu fulgi de migdale? Îți poți comanda produsele preferate online, cu ridicare fizică, de la Meron Bakery pentru a doua zi, așa încât te vei putea bucura de ele cu întreaga familie sau cu toți colegii de lucru. Mai multe detalii despre procesul de comandare și despre oferta lor, se găsesc chiar aici.

La Nadinière este una dintre cele mai apreciate cofetării din oraș. Este situată pe strada Napoca, nr. 2-4, fiind un mic paradis al dulciurilor chiar în centrul orașului. Cofetăria oferă mereu produse pe măsură, de o calitate premium, având grijă să utilizeze ingrediente precum untul franțuzesc Fléchard, ciocolata belgiană Callebaut, vanilie pură de Madagascar, pastă pură de fistic / alune de pădure/ migdale, frișcă naturală etc. Croissantele de la La Nadinière nu sunt doar produse de patiserie – sunt mici opere de artă crocante și pufoase, înfățișând o poveste de savoare și deliciu. Poți comanda inclusiv online, din sortimentele pe care le au disponibile pe site, însă punctul de ridicare va fi laboratorul lor, de pe strada Izei, nr. 2. Nu trebuie să ne crezi pe cuvânt, doar să încerci croissantul cu vanilie și fructe de pădure. Pe lângă acestea, poți găsi eclere, torturi, ciocolată de casă, macarons și multe alte prăjituri aparte, realizate după rețete îndrăznețe și pline de savoare.

Program: 09:00-21:00

Maiá Brutărie Artizanală este o brutărie aparte, unde pasiunea pentru pâinea proaspătă coaptă și bunătățile de patiserie artizanale se reflectă în fiecare produs. De la pâinea rustică cu semințe, la croissantele pufoase și delicioase – cu unt, fistic, migdale și zmeură, fiecare produs este o încântare pentru simțuri. Acestea sunt realizate din ingrediente naturale, alese cu grijă. Aluatul este lăsat la dospire un timp mai îndelungat pentru a se menține fraged cât mai mult. Cu o ambianță prietenoasă și autentică, brutăria devine rapid un refugiu pentru iubitorii de pâine proaspătă și croissante delicioase.

Program:
Luni – Vineri : 08:30 – 17:00
Sâmbătă : 08:30 – 13:00

Fără doar și poate, Un dulce de la Vlad Mureșan rămâne una dintre cele mai reprezentative cofetării din Cluj, unde găsești o atmosferă plăcută și o selecție excepțională de delicii – de la produse de panificație, focaccia, prăjituri, biscuiți dulci & sărați, torturi – inclusiv în variante vegane / raw-vegane. Eclerele, preparate cu migală și pasiune, sunt o adevărată operă de artă, cu umpluturi cremoase și glazuri strălucitoare, care te vor fermeca după prima înghițitură. Toate bunătățile lor sunt realizate cu ingrediente cât mai naturale, fără coloranți și aditivi. Cât despre croissantele de la Un Dulce, acestea sunt o adevărată plăcere pentru simțuri, cu un exterior ușor crocant și interior fraged. Unde mai pui că prețurile pentru acestea pornesc de la 9 lei? Fie că îți plac cele clasice, cu unt, sau preferi croissante mai bogate în arome, precum cele cu fistic și cremă de zmeură sau mascarpone și căpșuni, te sfătuim să le treci pragul cu prima ocazie.

Program:
Luni- Sâmbătă: 09:00-20:00
Duminica: închis

Fie că preferi croissantul clasic sau te încântă reinterpretările moderne care îți provoacă papilele gustative, aventura este doar la un pas distanță. Îți sugerăm să încerci opțiunile de mai sus atunci când îți este dor de un croissant făcut à la carte, plămădit cu grijă și realizat din aluat făcut în casă, nu din aluat congelat și copt, așa cum găsim adesea în supermarketuri.

Tu unde ai mâncat cel mai bun croissant din Cluj?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!