bontida

Mi-am luat inima-n dinți și am pornit spre Bonțida. Fără pelerine de ploaie ascunse în rucsac, fără prea multe pregătiri, fără prieteni. E un an ciudat, așa că am acceptat întru totul sentimentul care m-a cuprins gândindu-mă la toate astea, senzația că nu aveam deloc inima în dinți, ci mai degrabă coada între picioare. Ca și cum îi datoram locului o explicație. Dar mi-am amintit, odată intrată în curtea castelului, că acesta a fost aici înainte de mine, înainte de Electric Castle. Și va continua să fie. Într-un univers paralel, în care pandemia actuală nu există, azi era ziua 0 de Electric Castle 2020. Bonțida, un sat transilvănean despre care s-a auzit prea puține înainte de apariția acestui festival, ar fi fost inundată de oameni din toată țara, din toată lumea. Sute de săteni s-ar fi pregătit să își întâmpine oaspeții, oferindu-și casele pentru cazare și transformând grădinile în locuri perfecte pentru camping. Electric Castle nu începe de la porțile de acces, după ce scanezi brățara. Electric Castle începe de când apare indicatorul ce indică Bonțida, când treci calea ferată, când cobori din autobuz și simți mirosul de grătar sau porumb fiert. Satul acesta e parte din festival, la fel cum festivalul e parte din el. Nu doar că sunt interdependente, dar se completează într-o manieră aparte, iar oamenii locului, deși necunoscuți, au devenit asemenea unor prieteni care ne întâmpină an de an cu bucurie. La anul, vă întâmpină pe un drum proaspăt asfaltat, din ce am intuit noi. Anul acesta nu avem festival, dar poate e mai bine așa. Vin mulți oameni în sat și ar fi riscant. Și pentru că se adună atât de multă lume, dar și pentru noi, care îi cazăm. Anul trecut am avut cazate 10 persoane, sora mea mai mulți. E frumos când vin și se umple totul de veselie, dar e mai important să fim sănătoși. Să sperăm că ne vedem la anul! - sătean Bonțida Ieri, când am intrat în sat, nu ne-a întâmpinat nimeni. Nu ne-am supărat. Oamenii erau prinși cu treburile lor, dereticând diverse prin curțile proprii. Pe străzi, câteo căruță de fân rătăcită, vânzăroti ambulanți de lebeniță și doar câțiva copii cu bicicletele, care fugeau de somnul de prânz. Copiii… veți regreta această decizie când veți crește mari. O echipă improvizată de fotbal se pregătea să intre pe terenul școlii, acolo unde cândva era ridicat LIDL, salvatorul dimineților noastre. N-am știut până acum că această construcție era în curtea școlii și m-am bucurat la gândul că la anul le voi putea spune prietenilor încă ceva cool despre Electric Castle. N-am putut să ne facem nicio poftă culinară din cele cu care eram obișnuiți, chiar dacă pot să jur că am simțit miros de mici la intrare în sat și covridogi lângă terenul de sport! Are și nasul memoria lui, la urma urmei. Am fost și noi la festival, în fiecare an. Numai anul trecut nu am ajuns pentru că eram plecat la mama, în Germania. Anul ăsta i-am zis că nu mă mai duc, că nu mai vreau să ratez festivalul. Și uite că nu se poate ține..., ne-a spus unul dintre copii destul de dezamăgit. Am plătit intrarea (10lei pentru adulți) și am intrat în curtea castelului. Cumva, până în ultimul moment am sperat că it’s all a big joke și că voi găsi acolo toate scenele, toate luminițele, vendorii de mâncare, zonele de chill-out, artiștii, oh! artiștii... Când colo, o liniște aproape de speriat. O liniște așa cum te aștepți să găsești lângă un castel, dar nu lângă aceasta, nicidecum. O familie cu copii inspectează perimetrul, par turiști, probabil n-au dansat niciodată acolo unde acum se pozează, dar altă dată pe noi ne prindea răsăritul în fața scenei, cu gura până la urechi. Pare un loc numai bun de venit cu cei mici, de explorat tot ce cuprinzi cu ochii, de organizat un picnic sau doar stat întins și visat cu ochii deschiși. Ne gândim că ar fi o terapie bună contra dorului, căci locul e familiar, e parte din noi și inima tresare rapid la orice colț în care stă ascunsă o amintire. Chiar dacă, pornind de la Booha Stage, locul e îndrăgit și nu e permis accesul, promit că va fi de ajuns și să priviți scena, amplasată acolo pentru live-urile organizate de Electric Castle în ultima perioadă La fel cum vă va încânta să găsiți Hideout Stage, tot acolo, în jurul copacului. Toate indică faptul că, mai devreme sau mai târziu, festivalul va reveni și în acest sens nu ar trebui să aveți dubii. Până atunci, trebuie să avem grijă de castelul nostru. Și în contextul actual, Asociația Transylvania Trust continuă lucrările de reabilitare ale castelului. Avem două echipe de muncitori, se lucrează la interior. Au finalizat parterul, au curățat subsolul, s-au scos 500 de căruțe de moloz de acolo, iar acum se concentrează pe etajul 1. În fiecare an s-a făcut câte ceva, dar acum lucrările sunt mai ample. Desigur că, în continuare este nevoie de ajutor financiar pentru a conserva acest loc, pentru a ne putea bucura și noi, și tinerii de el - casier acces castelul Banffy. Toți cei care vor să participe la aceasta schimbare pot dona 20, 50 sau 100 de lei către Transylvania Trust, fundația care se ocupă de lucrările de reabilitare și restaurare ale castelului Banffy. Pe platforma Entertix se pot face donații până în data de 31 iulie, sumele strânse fiind completate de contribuții ale festivalului și partenerilor Electric Castle. Nu putem fi acolo fizic, dar putem să le fim alături în alte moduri, iar acesta e unul grozav. Ne-am fi dorit să fim azi la Bonțida în alt context. Și știm că și voi. Știu și organizatorii asta, așa că, au decis să folosească toată nostalgia și frustrarea de a nu avea astăzi prima zi de EC#8 într-un mod pozitiv, celebrând spiritul Electric Castle și puterea muzicii de a ne face mai buni. No Festival - a concert for no one , documentarul pe care îl lansează, în seara aceasta, pe canalul lor oficial de Youtube, este modul lor de a arăta că pot crea experiențe pozitive, indiferent de situație. Subcarpați, Vița de Vie și Golan, trei dintre trupele care ar fi fost incluse în line-up-ul din 2020, i-au ajutat să ducă mai departe acest mesaj. Voi cum vă simțiți azi? Share a nice memory, donate and wash your hands for a better future!