css

Ce se întâmplă atunci când actorii Marius Manole și Șerban Pavlu urcă împreună pe aceeași scenă? Un spectacol excepțional, în care teatrul depășește limitele imaginarului și se transformă într-o poveste reală a societății. Acum, să o iau cu începutul. Luni, 4 martie, am decis că îmi doresc să încep săptămâna într-un mod frumos. Iar cum pentru mine frumosul este sinonim cu artele dramatice, nu am avut cum să ratez ocazia de a vedea piesa de teatru „Demnitate”, adusă de Teatrul Avangardia din București, tocmai la Casa de Cultură a Studenților. De menționat faptul că spectacolul, în regia lui Ignasi Vidal, s-a bucurat în capitală de cele mai multe încasări în stagiunea 2017/2018, dar a cunoscut și o mare popularitate în Spania și America Latină. De asemenea, promitea să transmită emoții puternice, fiori pe șira spinării, dar și multe lecții de viață. Ca tot omul curios, ce nu crede cu adevărat până nu vede cu ochii lui, am ocupat și eu un loc în public, gata să fiu uimită. Înainte să ajungem la partea juicy, unde eu trec în revistă toate impresiile legate de seara trecută, vă zic doar atât: au fost suficiente câteva replici pentru a nu-mi putea dezlipi ochii de la scenă. „Demnitate” ne introduce într-o lume a intrigilor, unde doi prieteni vechi, ce ocupă funcțiile cheie ale unui partid politic, poartă discuții aprinse în vederea apropierii alegerilor prezidențiale. În timp ce unul este considerat a fi candidatul ideal pentru funcția de președinte al statului, iar celălalt se visează a fi prim-ministru, spectatorii asistă la adevărate lupte de idei, la demascări și răsturnări de situație, în care o prietenie construită pe parcursul a multor ani este pe cale să se destrame în orice secundă. Nu ai timp să te plictisești la acest spectacol, deoarece acțiunea te ia mereu prin surprindere, fiind construită asemenea unui bulgăre de zăpadă: scenele devin din ce în ce mai intense, de fiecare dată cu noi detalii și elemente menite să construiască o poveste ce îți taie respirația. Piesa de teatru se deschide cu un videoclip în care Victor, interpretat de Marius Manole, oferă un interviu cu intenția de a convinge alegătorii să meargă la vot pentru a schimba soarta țării. Mai apoi, același personaj intră în scenă cu o mină serioasă, îngândurat. Nu durează mult și apare Alex, interpretat de Șerban Pavlu, care începe să îi povestească prietenului său de o viață cât de nemulțumit se simte de activitatea celorlalți membrii ai partidului și cum ar putea aceștia să le pună în pericol toată munca. Deși situația pare a fi una extrem de serioasă, reacția lui Victor este apatică la toate aceste probleme, iar replicile confuze oferite de personaj îl îngrijorează pe Alex și îi atrag atenția că omul din fața lui îi ascunde ceva. Abia acum începe adevărata intrigă, unde publicul are șansa să-i cunoască pe cei doi bărbați în rolurile de prieteni și politicieni, să observe interesele fiecăruia, dar și să afle secretele pe care nu le-au spus niciodată. Desfășurarea acțiunii te ține cu sufletul la gură, încât nu îți dai seama dacă dorești sau nu să afli care este finalitatea disputelor și ce se ascunde în spatele comportamentului ciudat al lui Victor. De altfel, sfârșitul piesei de teatru a fost suficient de explicit, cu puține posibilități de a-l interpreta, dar atât de bine realizat încât îți dă posibilitatea să te gândești care ar fi șansele să se întâmple la fel și în viața reală. View this post on Instagram A post shared by Teatrul Avangardia (@teatrulavangardia) on Apr 17, 2018 at 4:39am PDT Legat de experiența din sala de spectacol, personal am gustat replicile tăioase, dar încărcate de adevăr, am admirat cele două personaje aflate în antiteză și am fost impresionată de naturalețea actorilor pe scenă. La un moment dat, am uitat de locul în care mă aflu și am avut senzația că asist, într-adevăr, la o ceartă serioasă între doi prieteni buni, gata să dea uitării momentele frumoase prin care au trecut, toate acestea din cauza orgoliilor sau idealurilor personale. Mai mult decât atât, mi s-a părut că trag cu ochiul într-un sediu de partid unde conflictele de interese pot decide viitorul unei societăți. De obicei, indiferent de spectacolul la care particip, nu mă pot abține să nu spun câteva remarci persoanei care mă însoțește, dar de această dată am fost mult prea captivată de războiul replicilor încât să mai rostesc vreun cuvânt. Despre cât de magnifică mi s-a părut toată povestea, dar și interpretarea actorilor, am vorbit abia după ce am părăsit sala de spectacol. Și da, am avut fiori pe șira spinării. Îmi e greu să descriu în câteva cuvinte amalgamul de sentimente pe care l-am trăit seara trecută. Însă, dacă nu v-ați aflat în rândurile spectatorilor și vreți să încercați puțin din emoția mea, imaginați-vă sala Casei de Cultură a Studenților plină ochi de oameni ridicați în picioare care nu se mai satură să aplaude.