5 idei de activităţi sportive indoor pe care le poţi face în doi

Vă avertizez încă de la început că acesta nu este un articol de genul: 5 activităţi pentru a înlătura monotonia din cuplu, pentru a vă reaprinde flacăra dragostei, pentru a omorî plictiseala din relația voastră sau altele de genul, aţi prins voi ideea. Am vrut, pur şi simplu, să vă dăm câteva idei de petrecere a timpului liber într-un mod amuzant, dar şi benefic sănătăţii voastre: prin activităţi sportive. Şi pentru că fetele sunt de obicei destul de sensibile la insecte, lumina prea puternică a soarelui, vânt şi practic tot ce există şi le-ar putea deranja, am preferat să vorbim despre câteva chestii pe care le puteţi practica indoor.

Ce ziceţi, facem şi noi nişte sport?

Squash-ul devine tot mai popular în ţara noastră, poate şi din cauza faptului că se vehiculează că ar fi una dintre cele mai sănătoase activităţi, şi ştim bine că noi suntem, în general, un popor preocupat în permanenţă de bunăstarea vieţii noastre. Este un sport cu rachetă foarte rapid, se poate practica în 2 sau în 4 (double date?), unii ar spune că joci tenis. Ei bine, unii mai şi greşesc. Rachetele sunt mai mici şi mai uşoare, iar ritmul de lovire este mai frecvent decât în tenis, ceea ce face ca totul să fie extrem de alert şi să simţi într-adevăr că arzi calorii.

Aici v-am povestit despre 2 locuri unde poţi juca squash în Cluj. La unul dintre ele am fost şi noi, mai exact la Squash It, iar despre experienţa noastră acolo puteţi citi aici. Drept e că am fost primiţi foarte bine, tarifele sunt de 50 RON/h între 7 a.m. – 4 p.m. și 70 RON/h după această oră, până la 11 p.m.Noi o să mai mergem. Voi ce aveţi de gând?

#morning #squash #sportsday #healtylife #relax #friends #letsplay

A post shared by Mihaela Vodnar (@mihaelavodnar) on

Snooker-ul este un alt sport care s-ar putea să vă atragă atenţia. Face parte din categoria biliardului şi poate fi uşor confundat cu acesta, la o primă privire. Însă, dacă suntem mai atenţi, diferenţele sunt clare: reguli altfel, mai multe bile roşii, bile colorate, o răbdare de fier. Mulţi ar cataloga snooker-ul drept joc, şi nu sport, iar aici sunt câteva polemici în care nu ne dorim să ne avântăm. Ce e cu adevărat important e să-l încercaţi, să vă provocaţi partenerul/partenera la o partidă şi să vedeţi ce iese. Cum era expresia aceea… dăm o bilă?

Recent am scris despre locurile unde puteţi juca snooker în oraşul nostru. Spoiler alert: am fost deja la Snooker Club și urmează să vă povestim despre, că nu suntem noi genul de oameni care numai dau sfaturi şi stau în casă. Prețurile sunt de 20 lei/oră de luni până joi și 25 lei/oră de vineri până duminică.

Pink it was love at first sight / Pink when i turn out the light / Pink gets me high as a kite ?? … #snooker #cluj #clujlife

A post shared by Snooker Club Cluj (@snookerclubcluj) on

Dacă vreţi aventură în adevăratul sens al cuvântului, un sport extrem care să vă pună sângele în mişcare, puteţi încerca escalada. Doar că nu vă entuziasmaţi prea tare gândindu-vă ce curajoşi sunteţi, căci nu este cu adevărat un sport extrem. Cât timp urmaţi instrucţiunile persoanelor specializate din sală, nu sunteţi în niciun pericol. În plus, această activitate contribuie la îmbunătăţirea unor calităţi fizice, cum ar fi forţa, rezistenţa, echilibrul, flexibilitatea şi coordonarea. Nu pare simplu să escaladezi şi nici nu e, dar e un sentiment grozav să ajungi în vârf, nu?

Bineînţeles, deja există un articol cu locuri în care puteţi practica escalada în Cluj şi se pare că aveţi de unde alege. Momentan, noi nu am încercat jocul de-a Spiderman, dar mai este timp. Până atunci, suntem siguri că avem printre noi câţiva supereroi dornici de testat lucruri noi şi care ne pot spune cum e. Așa că așteptăm poveștile voastre!

Chiar dacă tirul sportiv este un sport individual, asta nu înseamnă că nu vă puteţi bucura de el având persoana iubită la câţiva metri de voi. Şi când zic asta nu mă refer la o avea pe post de ţintă, ci simplul fapt de a-şi vedea fiecare de linia lui de tragerere, iar la final să contorizaţi: cine țintește mai bine? Pierzătorul plăteşte cina! Sau câştigătorul alege filmul! Ar merge o animaţie după ce aţi fost atât de neînfricaţi şi aţi ţinut o armă în mână.

Noi am mai încercat să vă trimitem odată la poligonul de tragere, atunci când vă propuneam 5 idei de activități pentru cupluri. Cluj Shooting Center este deschis în zilele de luni, miercuri și vineri în intervalul orar 17.00 – 21.00, iar sâmbăta de la 11.00 la 19.00. Prețul pachetelor începe de la 50 de lei și poate ajunge la 330 de lei, în funcție de câte cartușe doriți (minim 10, maxim 75). Dacă mergeți, promit că nu vă mai bat la cap cu subiectul acesta. Pinky promise chiar.

Ready for war! #clujshootingcenter #newexperiences #guns #master #97points

A post shared by Ghita Raul (@raulghita) on

Tenis de masă sau, după numele lui mic, ping-pong-ul, ar fi o ultimă opțiune. Nu e mare filozofie să joci tenis de masă, atâta timp cât nu vrei să faci performanță. De nimerit mingea, tot o nimerești de vreo două ori, îți exasperezi partenerul care are chef de joc serios, sfârșiți prin a râde de cât de paralel(ă) ești, și cu paleta, și cu mingea, și misiunea a fost îndeplinită: ați avut o activitate care v-a scos din casă și v-a făcut să zâmbiți, v-ați relaxat și ați făcut și puțină mișcare.

Am scris noi despre locuri unde poți juca tenis în Cluj, dar despre tenisul de masă se pare că nu. Dar, ca să nu vă lăsam pierduți și fără informație, vă spunem acum, pe scurt, că puteți juca la Multiplex Leul, de exemplu, la sala de tenis de pe strada Henri Barbusse nr. 21, la clubul sportiv Beyond Sports de pe Berăriei #6 sau la Baza Sportivă Gheorghieni.

??

A post shared by Moga Liviu David (@mogaliviudavid) on

Voi ce alte idei de activități sportive indoor ați mai încercat și recomandați?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!

Share This