Credeaţi că asta a fost tot? Nici vorbă. Azi avem un nou articol în seria “Dă-ţi demisia“. Mai exact, dă-ţi demisia, fă-te… mentalist.
Cristian Gog spune că de mic „l-a prins microbul” acesta al magiei. Era prin clasele primare când a văzut pe nişte casete video un magician, care făcea trucuri cu măşti. Şi a ştiut că asta vrea să facă în viaţă. Copiii sunt copiii şi toţi visează la ceva mai mult sau mai puţin normal atunci când sunt mici, însă el se consideră mai îndrăzneţ, ca să nu spunem chiar „deplasat”, după cum se autocaracterizează el.
Nu zic că-s mai altfel, pentru că nu sunt mă consider aşa, poate doar în sensul că aş fi un pic deplasat. Dar cu toţii suntem. Eu eram genul de copil care mă plimbam prin casă cu mâna întinsă, cum făcea Superman şi ziceam că-s el. Şi am făcut asta destul de mult timp, până când maică-mea m-a tras deoparte şi mi-a zis: Cristian, hai că trebuie să discutăm ceva, că râd copiii de tine la şcoală. Şi mi-a explicat că Superman e un personaj, acela era un film şi el e un actor, care joacă un rol. Mă uitam obsesiv la film şi aveam în cap cuvintele alea ale mamei, şi chiar dacă am acceptat ideea asta, eu mereu mă gândeam: Ce tare ar fi să fie pe bune!
Mama lui voia să-l facă preot, tatăl voia să-l vadă poliţist, dar… ştiţi voi cum e cu dorinţele noastre şi ale părinţilor. A fost plecat o perioadă în Grecia şi de acolo a venit ştiind cu siguranţă că îşi doreşte să facă magie, însă era conştient că acesta nu era un lucru simplu, mai ales că nu-l ştia nimeni. A venit în Cluj în anul 2007 şi a fost angajat la două companii pe partea de vânzări, deci magie non-related.
Nu mă plictiseam, îmi plăcea şi am făcut-o cumva în mania mea de a mă dezvolta pe partea asta cu mentalismul. Căutam un job care să mă ajute să-mi îmbunătăţesc skill-urile şi pe partea asta şi am considerat că un job în vânzări ar fi cel mai potrivit. Mai ales că făceam cold calling şi toată ziua vorbeam cu oameni, încercând să-i conving să plătească un abonament lunar pentru o aplicaţie de care nu aveau neapărat nevoie. Şi am făcut asta vreo 5 ani.
Şi-a dat demisia după ce a mers mai departe după preselecţiile de la Românii au talent, în ideea că „dacă tot am intrat în horă, să dansez cât mai frumos” şi a luat concursul foarte în serios, chiar dacă la început zice că a făcut-o dintr-o oarecare obligaţie. A avut întipărită clar în minte ideea că va câştiga şi crede cu tărie că prin realizarea unui plan şi printr-un mindset pozitiv se obţine succesul.
Nu ai cum să-ţi atingi adevăratul potenţial dacă tu singur îţi pui piedici şi bariere. Trebuie să nu ai limite în imaginaţie şi trebuie să-şi doreşti mereu mai mult decât poţi face. A goal without a plan is just a wish e un citat pe care l-am avut mult timp scris pe perete în birou. Îţi doreşti ceva şi apoi trebuie să vezi ce poţi face ca să ajungi acolo. Altfel, nu o să ajungi niciunde.
După concurs, Cristian nu a ştiut exact ce îşi doreşte şi consideră asta una dintre erorile pe care şi le reproşează şi astăzi. Tot ce i s-a întâmplat în perioada imediat următoare după câştigarea premiului era mult peste ceea ce avusese şi putea înţelege. Automat i s-a schimbat contextul în care îşi desfăşura activitatea, au apărut emisiuni TV, oameni noi, a fost şi perioada de exclusivitate cu cei de la PRO, iar după o vreme, Cristian a descoperit că el nu asta îşi dorea, adică toată atenţia presei şi a mediei, căci lucrul acesta vine şi cu dezavantaje.
Nu mă regăseam eu pe mine în personajul pe care îl creaseră ei, presa şi media din România. Ei voiau ca eu să fiu altcineva, iar eu am vrut să rămân acelaşi. Un singur obiectiv mi-am setat imediat după concurs, ştiu că m-am trezit a doua zi la studiourile din Buftea şi mă întrebam ce se va întâmpla. Eram convins că se vor întâmpla multe, însă un singur lucru mi-am dorit: să nu mă schimb. Şi am încercat foarte mult să ţin de chestia asta, motiv care m-a şi determinat să nu mai apar la TV, să nu mai dau interviuri decât selectiv, să aştept să treacă valul.
După ce „a trecut valul”, a continuat să facă show-uri prin ţară, ceea ce face şi acum. Pe vremea aceea făcea şi spectacole publice, fapt care i-a plăcut foarte mult, însă locaţiile în care poţi face asta sunt prea puţine în România. Ar mai face un turneu, încă mai are pe listă nişte oraşe în care nu a ajuns în trecut. Inclusiv Cluj se află pe acea listă.
Long story short despre realizarea primului turneu: Cristian a refuzat propunerea celor de la Media PRO de a face o emisiune despre magie, din simplul motiv că nu există atât de multe lucruri pe care le poţi transmite prin intermediul sticlei şi voia să facă magie pentru oameni, nu pentru cameră. Şi s-a ajuns la realizarea unui turneu. Au existat diverse diferenţe de opinie pe parcurs, în principal pentru că ei îşi doreau să ajungă doar în oraşele mari, în timp ce Cristian le viza şi pe cele mici, pentru că show-ul lui era unul inedit la noi în ţară: stătea 4 ore pe scenă şi vorbea cu oamenii.
Am făcut show-ul acesta vreun an, ne-am tot dus prin ţară, după care am revenit la evenimentele corporate, pe care le făceam şi înainte de concurs. E mai sănătos aşa pentru că erau mult prea multe lucruri care nu ţineau de controlul meu şi nu mi-am dorit să mă duc într-o sală de spectacol, să vină oamenii cu bilet şi să vadă că miroase a mucegai, e plin de praf etc. Am avut inclusiv experienţe în care cortinele nu mergeau şi a trebuit să mă urc eu pe schele să pun chestia aia pe scripete, ca să se închidă cortina. Că ea nu se închidea de 5 ani de zile.
Ideea LollyBoom a apărut, ca şi concept de eveniment pentru familii, în apropierea momentului în care a devenit tată. Cocheta cu ideea organizării a ceva pentru copiii, tocmai pentru că opţiunile pentru ei sunt destul de limitate, dar şi din cauza timpului tot mai puţin pe care părinţii îi petrec cu ei. Iniţial, şi-au dorit să creeze un public fidel al festivalului, iar după câteva ediţii să scoată distracţia în afara oraşului, timp de 3 zile. Însă planurile s-au schimbat când la prima ediţie au avut un trafic de peste 50.000 de oameni, număr la care nu se aşteptau deloc.
Despre ediţia de anul acesta… vor fi foarte multe activităţi, pentru toate segmentele de vârstă. Am pornit de la ideea că beneficiarii principali vor fi copiii, însă s-a ajuns la întreaga familie: copii, părinţi, bunici. Pe lângă activităţile deja cunoscute, ateliere de creaţie, workshop-uri, seminarii pentru copii mămici, viitoare mămici, pentru cei care vor să-şi întemeieze o familie etc., vom avea zona sportivă, pentru tânărul public activ. Chestia inedită, noutatea de anul acesta va fi o componentă destul de importantă a festivalului: family games, nişte competiţii în familie. Familiile se înscriu ca echipă şi concurează una împotriva celeilalte şi vom avea diverse premii.
Jocurile sunt astfel concepute pentru a implica activ şi dinamic participanţii, iar părinţii să le poată explica copiilor cum funcţionează jocul, ei să înveţe ceva din asta, să-i implice pe toţi şi să fie o muncă de echipă. O să fie şi activităţi fizice, dar şi de strategie. Nu sunt complicate, şi gândite întocmai pentru a-i face pe adulţi să redevină copii: cursă de bărcuţe pe apă, aruncat la ţintă cu avioane de hârtie şi altele. Descoperiţi voi acolo, nu vă spunem noi tot. Sunt chestii banale, dar făcute împreună sunt o experienţă faină chiar.
În permanenţă, de dimineaţa la 10 până la 18.00 sunt ateliere, workshop-uri, seminarii, pe diverse domenii, acces liber, înscrierile se vor face online înainte cu câteva zile de începerea festivalului. După ora 18.00 va fi foarte activă zona de jocuri şi concursuri şi tot ce înseamnă outdoor, iar seara vom avea proiecţii de filme din cadrul TIFF – filme de familie, în spatele Casinoului, unde se află şi scena. Pe scenă vor fi fel de fel de spectacole: magie, mimă, teatru de păpuşi, demonstraţii de dans…
Legat de vendori, aflaţi că toată îngheţata de pe pământ va fi acolo, şi artizanală, şi de casă, găsiţi de asemenea băuturi răcoritoare, limonadă, fresh-uri, bunicuţii de la Magic People vin cu sirop de soc şi zacuscă, făcută de ei. Va exista şi mâncare, nu doar pizza ca anul trecut, se mai diversifică lucrurile. O să fie şi zonă de chill, pentru cei cu hamace, un DJ, un mini-bar.
Altceva? Eu zic să mergeţi, luaţi copiii şi bunici şi faceţi altceva, că nu se întâmplă în fiecare zi şi e tot mai fain. Că altfel nu ar duce festivalul acesta şi în Oradea, Braşov şi Bacău anul acesta. Ne vedem în parc?
