Kosheen @ Boiler Club

Home $ Party $ Kosheen @ Boiler Club

by | Sep 19, 2012 | Party

Kosheen [UK] – live

Warmup: Just D’Light / Afterparty: Alex Chronic

Incepand cu 9 octombrie, ora 10:00 a.m., se vor pune in vanzare 200 de bilete pentru concertul KOSHEEN, la pret de pre-sale: 30 lei!
Punct de vanzare: Booha Bar, str. Piezisa 19!

Biletele in seara evenimentului, la fata locului, vor avea pretul de 40 lei!

In data de 12 octombrie, Boiler Club isi va deschide usile la 22:00 si va rugam INSISTENT sa veniti din timp pentru a evita orice neplaceri. In momentul in care clubul isi va atinge capacitatea maxima de 400 de persoane, vom sista accesul!

Din când în când apare câte o trupă care nu numai ignoră orice reguli, dar le și rescrie. De la formarea lor în anii ’90, KOSHEEN au demonstrat că succesul nu trebuie să vină în termenii dictați de alții. Printr-o fuziune a vocii cântăreței Sian Evans cu electronica întunecată a lui Darren Decoder și Markee Substance, KOSHEEN au creat melodii prin care sunetul spune o poveste, în același mod cum și versurile o fac, iar limitele muzicale sunt depășite și provocate în permanență.

Darren Decoder a luat drumul muzicii electronice datorită influențelor muzicale primite de la Portishead, Orbital și drum’n’bassului ambiental auzit la LTJ Bukem. A început să pună muzică în poziția de DJ împreună cu Markee Substance la petreceri rave, ca mai apoi să creeze petrecerile de clubbing Ruffneck Ting prin jurul Bristolului și zonei South West.

Crescut cu muzica aparținând celor de la The Smiths, Echo, The Bunnymen, Stone Roses și Happy Mondays, Markee a devenit foarte instrumental într-o zonă drum’n’bass. În curând, perechea avea s-o cunoască pe Sian Evans, fugită de acasă la 16 ani și care își lua o varietate de joburi temporare doar ca să poată călători la festivalurile și petrecerile ce aveau loc în întreaga țară.

La vârful perioadei de petreceri rave, în 1991, Sian l-a născut pe fiul ei, Yves, iar următorii ani și i-a petrecut protestând pentru diferite campanii dedicate protecției mediului și luându-și joburi în cadrul festivalurilor de vară. De atât a fost nevoie ca Sian să prindă gustul muzicii, iar noaptea, când fiul ei dormea, artista în devenire scria poezii și crea muzică.

Multe din versurile pe care Sian le scrisese aveau să fie prezente pe viitoarele albume KOSHEEN. La scurt timp, Sian hotărăște să se mute la Bristol, decizie care nu face decât să ducă la întâlnirea ei cu cei doi: Darren și Markee.

Ca trio, trupa a învățat că pot combina dragostea lor pentru rock, hip-hop, jazz, drum’n’bass și folk, dar, în același timp, să creeze cântece cu suflet. Lumea avea să recunoască faptul că cei trei aveau ceva cu adevărat special. Melodia ‘Hide U’ a ajuns pe poziția 6 în Marea Britanie, în timp ce ‘Catch’ ajunge pe locul 15, iar ‘Hungry’ pe locul 13. Albumul ‘Resist’ avea să ajungă pe locul 8 în Marea Britanie și în top 30 în Australia, Olanda, Belgia și Grecia. Albumul s-a vândut în peste jumătate de milion de copii la nivel mondial!

‘Hide U’ a câștigat ‘Best Remix’ la Muzik Dance Awards și Record of The Year la Dancestar USA Awards în Miami.

Datorită albumului ‘Resist’ trupa a susținut 141 showuri, în 33 de țări, având un public de peste 1 milion de oameni.

Al doilea lor album, intitulat ‘Kokopelli’ după simbolul indian nord-american al feritilității, individualității și muzicii, a fost o colecție hipnotică și intimă de cântece din suflet. A ajuns să fie cel mai bine cotat LP al KOSHEEN, pe locul 6, și le-a adus și o nominalizare la Brit Awards.

După ce ‘Kokopelli’ ajunge Gold în Marea Britanie, KOSHEEN semnează cu Universal Germany (UDD) și lansează al treilea album – ‘Damage’, cel mai ”mare” și cel mai frumos album de până acum.

KOSHEEN au reușit să suțină spectacole în jurul lumii, incluzând China, Taiwan și Orientul Mijlociu, Rusia și Australia, cântând pe scene de festival din Germania, Olanda, Belgia, Austria, Elevția, Cehia, Polonia, Ungaria, România, Serbia, Letonia și Estonia.

Ultimul și cel mai nou album al lor ‘Independence’ va fi lansat la sfârșitul lunii septembrie și va avea parte de o lansare excepțională pe data de 12 octombrie, în Boiler Club!

#Concurs: Punem la bataie 2 de invitatii pentru acest eveniment. Pentru a intra in concurs trebuie sa postezi pe facebook urmatorul mesaj: “ClujLife.com mă scoate din casă!” si sa revii cu un comentariu, mai jos, pentru verificare! Castigatorii au fost anuntati.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!