Ghidul complet pentru Picnic in the Park

Home $ Articole $ Recomandări $ Ghidul complet pentru Picnic in the Park

by | May 12, 2016 | Recomandări

Nu mai e mult și ieșim la picnic în (aproape) mijlocul Clujului! Da, vorbesc despre încă un proiect frumos al celor de la Fapte, care ne fac pentru a doua oară să scoatem păturile și jocurile pe iarbă, să luăm o bere în mână și să ascultăm muzica pe care credeai că multă vreme o vei asculta doar pe Youtube.

Am alcătuit un ghid complet de eveniment, ca ziua de sâmbătă să nu vă găsească nepregătiți. Din categoria “micile plăceri ale vieții în Cluj”, Picnic in the Park!

Când?  
Cum deja sigur știți, dar nouă ne place să oferim informația completă… sâmbătă, 14 mai 2016, ora 12:00 trecute fix.

Unde?
Chiar și accidental s-ar putea găsi locul într-o zi de weekend. Parcul Iulius, zona – bineînțeles – de lângă lac și scena eco.

Cum ajung acolo?
Păi… simplu cam din orice direcție vii. Fiind chiar lângă centrul comercial Iulius Mall, zona este zilnic tranzitată de un număr mare de persoane. Dinspre centru, de obicei pe Calea Dorobanților e mai puțin aglomerat traficul, dacă vii cu mașina. Dacă vii cu autobuzul, e o alegere bună orice linie comună cu 25/24/24B. Dacă vii pe jos și nu ai mai fost în zonă, Google Maps ori alte aplicaţii de transport recomandate aici chiar sunt de nădejde.

Am nevoie de un bilet?
Nu, intrarea nu se face pe bază de bilet. Poți opta, însă, pentru un bilet neobligatoriu, ceea ce înseamnă că alegi să susții susține evenimentele lor prin donații la Fondul Jazz in the Park.

Pot să vin cu un picnic basket de acasă, dacă tot e picnic?
Posibil sa fii surprins, răspunsul este da. Va fi zonă de food court și bar, adică standuri de unde participanții vor putea cumpăra mâncare si băutură (ex: sandvișuri, clătite, mâncare și patiserie, înghețată, cafea, răcoritoare, bere, vin), însă nu există restricții în a intra cu produsele în perimetrul evenimentului.

Cum mă pot implica?
Referitor la voluntariat, voluntarii sunt deja selectați pentru Picnic în număr de aproximativ 60. Cei care vor să se înscrie ca voluntari pot opta pentru festivalul din 27 iunie-3 iulie.

Dar nu fiți dezamăgiți, tot forme de implicare, chiar foarte importante, sunt participarea la eveniment, donațiile și susținerea sa prin promovare.

Ce o să pot face o zi întreagă?
Activități vor fi felurite și numai bune pentru o adevărată zi de relaxare: Bookstory va participa cu un stand de carte (poți citi în parc, iar dacă vrei apoi, poți cumpăra cartea), vor fi și jocuri aduse de Happy Colors. Târguțu’ Vintage vine şi el la Picnic cu standuri de produse handmade. La fel, poți sta tolănit toată ziua pe bean bag-uri sau pe o pătură pe care o poți aduce și de acasă, să ne asigurăm că nu rămâne nimeni în picioare dacă nu vrea musai să fie la înălțime.

Care este programul artistic?
The Beat deschid concertele între 15.30-17.00. The Kryptonite Sparks urmează între 17:30 și 18:30 (indie – alternative – hard rock). Tango with Lions în jurul orei 19:00, iar până la ora 20:00 cântăm cu ei. AaRON marchează primul concert în România de la ora 20:30 până la 22:00. Apoi, de la 23:00 ne mutăm la Polivalentă.

Warm up cu Marwan de la ora 23.30 și până spre 1.30, main act Jazzanova DJ Set – ora 1.30-4.00 și closing de la ora 4:00 cu Paul Adrian.

Am întrebat-o pe Corina Brândușan, PR Manager, ce facem dacă vremea nu ține cu noi, însă situația este pregătită:

“Progroza meteo arată acum că există șanse de averse, dar nu va ploua mult și nu toată ziua. Pregătim pelerine în caz că ploaia o să apară sporadic prin zonă și suntem pregătiți cu niște corturi pe care le vom putea ridica în caz de nevoie. Așadar, îi așteptăm pe clujeni în parc, o să fie fain! :)”

Alte informații care poate îți sunt utile: vor fi standuri unde cei interesați pot afla informații despre Fondul Jazz in the Park, merchandising de unde pot cumpăra produsele Jazz in the Park (tricouri Bogata Edition – încă e cerere pentru ele – tricouri Street și Picnic, pahare reutilizabile Jazz in the Park, insigne, hamace și multe alte produse).

Tot de acolo se vor putea cumpăra și bilete la afterparty-ul JAZZANOVA DJ Set, care va începe de la ora 23:00 la Sala Polivalentă, dar dacă nu reușiți sau rămâneți fără bani, vor fi bilete și la intrare.

În rest, ne vedem la Picnic! Eu anul trecut am descoperit Moonlight Breakfast și mi-au plăcut tare mult. Aștept surprizele de anul ăsta.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!