#ClujWineLife: Cină cu Corcova la Bistro Sorriso

Home $ Articole $ #ClujWineLife: Cină cu Corcova la Bistro Sorriso

by | Apr 25, 2018 | Articole, Recomandări

Vă spuneam la un moment dat că eu cred foarte mult în ceea ce se numește – timp pentru tine. Suntem toți în goana continuă după poziții mai bune la locul de muncă, un cont de Instagram plin de călătorii și o viață ce abundă în aventură, dar pentru asta probabil pierdem numărul orelor pe care le petrecem la locul de muncă sau investind în dezvoltarea personală. Din când în când, avem nevoie de o gură de aer proaspăt, o seară alături de un vin bun și un prieten drag, acompaniați de preparate delicioase. O cină în oraș luptă mai bine decât orice calmant împotriva stresului.

Eu mi-am găsit un loc în Clujul acesta mare care mă ”reîncarcă” ori de câte ori îi trec pragul: Bistro Sorriso. Uneori optez pentru o masă rapidă, la prânz, căci meniul e un răsfăț pentru orice gurmand, dar de când am observat că tot mai des organizează diverse evenimente – degustări, cine tematice, chiar și concerte – tind să-i vizitez la ceas de seară. Pentru cei interesați, trebuie să știți că acestea nu sunt singurele tipuri de reuniuni pe care ei le găzduiesc, fiind deschiși și spre partea de corporate, așa că dacă vreți să mutați distracția din birou într-un loc unde să vă simțiți mai departe de responsabilități, dar unde să fiți primiți ca acasă, acesta este cel potrivit. De departe, preferatele mele sunt serile în care de bucurăm de o cină cu vin.

Așa că astăzi vă povestesc puțin despre Dine with Corcova, care va avea loc la în data de 4 mai, începând cu ora 20.00. Nu e prima cină la care merg în această locație, deci vă pot garanta că veți pleca cu zâmbetul pe buze, relaxați și gata pentru un somn adânc. Iar apoi, pregătiți să o luați de la capăt. Ultima dată le-am trecut pragul când au schimbat meniul, iar despre seara aceea puteți citi mai multe chiar aici.

Evenimentul face parte din WineUp in the City, parte a WineUp Fair Transilvania, și este o întâlnire în cadrul căreia oamenii împărtășesc pasiunea pentru gusturi și vin, asocierile fiind unele incredibile. Atmosfera specifică locației completează perfect întregul decor, iar gazdele – Bogdan Todor și Șerban Dâmboviceanu, de la crama Corcova, vor prezenta noua lor selecție de vinuri. Practic, vom descoperi primii ce au pregătit ei în ultima vreme.

Corcova este o podgorie așezată în partea de sud-vest a țării, în Județul Mehedinți. Imaginați-vă doar cu ce vinuri vom fi întâmpinați, dat fiind faptul că această amplasare îi oferă toate elementele necesare obținerii unui gust deosebit – climat temperat-continental cu influențe mediteraneene – veri calde și secetoase, ierni blânde, cu precipitații accentuate, iar solurile au o structură litologică variată și o mineralitate bogată. Podgoria a fost recunoscută din secolul al XVI-lea, printr-un act din 1 iulie 1594, în care Mihai Viteazu îi ”întărește” lui Necula două vii la Corcova. Începând cu anul 2005, 55 de hectare de teren au fost replantate cu vițe furnizate de Pepinieres Hebinger din Franța și soiuri existente pe timpul moșiei Bibeștilor – Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Syrah, Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon Blanc – precum și Fetească Neagră.

 

Pentru că știu că sunteți curioși, nu pot să nu vă dezvălui câte ceva din ce am aflat despre meniul din seara aceea. Încă de cum vă veți găsi un loc în restaurant, o băutură de bun-venit vă va întâmpina zâmbăreață – Corcova Sauvignon Blanc 2017, intensă, cu note citrice, de fân proaspăt tăiat și de cimișir. Va urma o pară coapă cu blue cheese, miere și migdale, alături de un Corcova Rosé 2017, cu o culoare care vă va cuceri, un roz pal cu nuanțe de lemn de trandafir. La felul principal va fi servit un Risotto al tonno rosso e asparagi cu Corcova Reserva Pinot Noir 2012, în care vom resimți arome intense de rodie, cu accente de vanilie. Probabil mulți deja fac rezervările, dar eu voi continua să divulg meniul, poate mai sunt printre voi câțiva care trebuie convinși. Următorul fel este Sirloin steak în rozmarin, cartof violet, cartof dulce și sos de vin roșu, iar Corcova CUVEE Boheme 2013 va întregi jocul gusturilor prin notele condimentate. Nu vă gândiți că plecăm acasă fără a ne desfăta cu un desert. Mousse-ul de fructul pasiunii cu budincă de tapioca, amaretti și sos de rodie va încheia o seară reușită, în timp ce voi veți degusta un Corcova Dessert 2013, un buchet de arome de o mare diversitate: miere de salcâm, gutui, fructe confiate, nuci, turtă dulce, caprifoi.

Costul per persoană este de 190 lei, iar participarea se face pe bază de rezervare, aici.

Ne vedem la Bistro Sorriso în 4 mai, așadar?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!