Articole, Interviu | #clujlife

Interviu cu Alin Vaida, directorul Jazz in the Park

Am fost marți în biroul organizatorilor Jazz in the Park, să-i vedem ce fac, cum merg pregătirile cu o lună înainte de festival, dacă sunt stresați sau ba, și am povestit cu fiecare departament în parte. Am și scris despre întreaga experiență, iar dacă nu ați citit încă articolul, o puteți face aici. Vă spuneam atunci că am avut cu Alin Vaida o discuție mai lungă, și asta pentru că ne-am aventurat cu el spre subiectul muzicii, desigur. Pe Alin l-am întâlnit în repetate rânduri prin Cluj și mereu are povești interesante, putea să ne vorbească 2 zile și 3 nopți continuu, dar am ținut neapărat să ne împărtășească mai multe despre pasiunea lui, artiștii care vin la Jazz in the Park și cum a început acest drum al său, cel al organizării de festival de muzică.

Eu am avut noroc cu doi frați mai mari, astfel încât, atunci când m-am născut, aveam niște cutii mari pline de casete la care am avut acces. Nu a trebuit să descopăr sau să mă interesez, muzica era acolo, în casă. Pe lângă asta, Bogdan era pianist, îl auzeam cum repetă, aveam un pian în locuință, am fost dus la recitalurile lui și cumva, a venit natural această pasiune. Nu m-am gândit de la început că voi face carieră în domeniul muzical pentru că mai apoi a urmat în viața mea și partea de organizare evenimente. Din 2006 am început să lucrez pe această ramură și de la voluntariat până la producție, le-am făcut pe toate. Înainte să avem ideea Jazz in the Park, am fi vrut un festival de muzică clasică, dar am agreat că poate este un gen prea complicat pentru outdoor. În schimb, mi-a plăcut ideea de parc și jazz laolaltă, părea foarte bine integrat. Și numele avea sens – Jazz in the park. Nu a fost un proces de marketing găsirea numelui festivalului, ci am putea spune că am creat un festival în jurul muzicii, atât de potrivit a fost.

În momentul în care s-a conturat o idee clară a festivalului, în 2011, Alin a început să asculte jazz. Foarte mult jazz. Ne-a spus că avea un feeling pentru muzică și îi venea ușor să descopere artiști, îi plăcea să citească despre ei, iar în timp doar și-a dezvoltat mai mult gusturile și încă nu e complet cunoscător al genurilor și influențelor de jazz. Din august încep să lucreze la următoarea ediție Jazz in the Park, iar de atunci până în februarie eforturile lor se concentrează pe partea de line-up și ascultă foarte multă muzică, chiar dacă lucrează și cu agenții de booking.

Noi aducem artiști în ideea de a crea o poveste pentru oameni, nu pentru a ne îmbogăți. Vrem să putem trăi din asta și să tot facem festivalul în viitor, pentru că ajută comunitatea, din acest motiv există și Fondul Jazz in the Park. Eu am tot zis – trupele nu sunt ca un meniu de mâncare, să te coste o sumă anume dacă îi dorești. Dacă îi prinzi pe artiști în turneu, e posibil să primești un preț mai mic. Cel mai scump e cazul în care aduci un cântăreț doar pentru un concert de-al tău și nu mai are nicio treabă în zonă, pentru că trebuie să-i asiguri venitul, plecatul, plus că există undeva o taxă pentru dorința ta specifică pentru el. Dar când artistul simte că tu apreciezi și promovezi muzica lui, altfel decurge negocierea cu acesta. Ei se bucură că vin la festivalul acesta, chimia e bună cu publicul și e un eveniment fain, pe care îl aleg în detrimentul cazurilor când doar cântă pentru a bifa un onorariu. Acum, că am mai crescut, ne contactează chiar agențille cu propuneri și recomandări.

Doar nu aveam să ne învârtim așa în jurul line-up-ului și să nu discutăm concret despre cum arată afișul de anul acesta. Recunoaștem că pentru noi au fost multe nume noi, de care nu auzisem, dar suntem nerăbdători și entuziasmați să-i descoperim și să-i ascultăm.

Anul acesta a fost cel mai dificil dacă e să mă gândesc la construirea line-up-ului, pentru că am primit, fără se exagerez, cel puțin 100 de refuzuri. Din diverse motive, dar ideea rămânea aceeași – nu vin. În schimb, cred că e cel mai bun de până acum. Principiul fundamental după care noi ne creăm acum line-up-ul este ca acesta să fie foarte eclectic. În România, din punctul nostru de vedere, jazz-ul nu este un gen foarte popular, iar noi încercăm să aducem cât mai multă varietate, pentru ca oamenii să descopere lucruri asemănătoare cu ce ascultă ei în mod normal. Asta înseamnă că avem proiecte pe care ți le-aș recomanda dacă asculți hip-hop, proiecte electronice, care duc spre rock, e foarte ușor să găsești ceva ce îți place. În parc mergi dacă vrei să te distrezi, să dansezi, iar la concertele de la Muzeul de Artă și la Gala de deschidere vor fi cei care sunt deja pasionați de jazz, cărora le plac audițiile. Am gândit fiecare seară din Parcul Central având un final dinamic, spectaculos, de asta îi și găsim acolo pe Fanfare Ciocârlia, Gallowstreet, Herbaliser – pe care îmi doresc să-i aduc în România de când aveam 14 ani. La fel de mult mi-am dorit încă de la început să-i aduc pe Nouvelle Vague, dar nu ni i-am permis la început. Ei bine, acum am reușit și vor cânta chiar în parc.

Fiecare concert este o experiență diferită pentru public și cu siguranță nu fiecare trupă de artiști poate fi ”digerată” de toată lumea. De exemplu, Nik Bartsch`s Ronin este un nume ”wow” în rândul cunoscătorilor, un anunț foarte bun și spectaculos, dar dacă acum deschizi laptopul, prima dată asculți jazz și începi cu ei, nu vei înțelege mare lucru. Trebuie să treci prin niște etape înainte de a asculta anumiți artiști, iar Jazz in the Park a găsit acest echilibru. În anul următor își doresc să organizeze mai multe concerte și înainte de festivalul în sine, dar și după, cumva să existe constant o activitate și iubitorii de jazz să nu aștepte un an pentru a-și asculta live muzica preferată.

Din nou vom fi prezenți la Pata Rât, pe exact aceeași idee de anul trecut. Probabil vom avea și artiști care au în spate cultura roma, dar respectă și principiile noastre și se integrează în line-up-ul nostru de jazz. La Riverstage va fi o explozie de sunete, probabil cel mai bun concurs de până acum. Avem foarte multe trupe din afară (Spania, Marea Britanie, Chile, Brazilia), nu doar din România, și va fi mult, mult latino, which is not bad, nouă ne place. Vor fi 5 trupe pe zi, fiecare va avea jumătate de oră de concert, iar fiecare seară va fi încheiată de un invitat special, care nu face parte din competiție și care va cânta o oră.

Nu puteam să ajungem lângă Alin și să nu abordăm puțin și subiectul Jazz in the Street, mai ales că este un eveniment care capătă dimensiuni tot mai mari. Am aflat că anul acesta li s-a alăturat al doilea partener principal, ceea ce înseamnă și că interesul în zona aceasta crește.

Evenimentul acesta are un aer aparte din punctul meu de vedere, îți dă o stare foarte faină. E drăguț să poți merge la ceva mai micuț, mai intim, mai relaxant, o gură de aer în marea evenimentelor mari din Cluj. Îți cere foarte puțină implicare din ipostaza de participant. Poți să mergi când vrei tu, stai cât vrei tu, nu te costă mai nimic. Anul acesta vom avea 4 evenimente mici, de câteva ore, în timpul verii, iar Jazz in the Street va fi de dimineață până seară și ne vom concentra într-un singur loc, unde vom avea vreo 10-12 puncte micuțe de performance. Va fi ca o plimbare pe stradă, dar te vei putea duce de la un punct la altul și să vezi ce se întâmplă, rămâi unde îți place mai mult. E o energie diferită când sunt oamenii lângă artiști în stradă, când poți merge să povestești cu ei. E un proiect care merită atenție mulți ani, dar noi vedem că lucrurile merg tot mai bine odată cu trecerea timpului.

Dacă simțiți o ușoară stare de tensiune pentru că ne apropiem de final și încă nu am întrebat nimic legat de ce ne recomandă Alin să nu ratăm în cadrul Jazz in the Park, e momentul să vă relaxați.

O să mă rezum la trei nume. Eu aștept foarte tare concertul Alfa Mist pentru că l-am descoperit printr-o sugestie YouTube, mi-a plăcut mult și a doua zi i-am și scris. E un artist foarte tare și ușor de ascultat, e tipul de cântăreț care vine din alte genuri muzicale și încearcă să facă jazz. El, la bază, e producător hip-hop și se simte această influență din spate. A doua recomandare ar fi Bill Laurence, pianistul grupului american Snarky Puppy, are un stil foarte curat. Și Superpoze, pe care l-am găsit în 2013, și al cărui muzică aș descrie-o în felul următor: coloană sonoră a Parcului Central.

Nu mai rămâne nimic de spus. Ne vedem la Jazz in the Park începând cu 21 iunie!

ClujLife - Te scoate din casă

Instagram

Ultimele articole

Evenimente viitoare

Wed 17

Festina lente // expoziție foto Virgil Mleșniță

27 June, 12:00 am - 19 July, 12:00 am
Wed 17

Electric Castle 2019

17 July - 21 July
Wed 17

World Press Photo Cluj-Napoca

17 July, 10:00 am - 5:00 pm
Wed 17

CFR 1907 Cluj vs FC Astana

17 July, 9:00 pm - 11:00 pm
Thu 18

World Press Photo Cluj-Napoca

18 July, 10:00 am - 5:00 pm

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.