În acest weekend, viitorii miri fac cele mai bune alegeri pentru nunta lor! Târgul de nunți exclusivist Love & Marriage Expo, ce are loc la Wonderland Cluj Resort, aduce în prim-plan furnizori de top din domeniu și cele mai atractive soluții pentru nunțile ce urmează.
Pe parcursul celor 3 zile de eveniment, viitorii miri se pot bucura de momente artistice susținute de Arpy & Zip Band, Roland Miklos, Vlad Gliga and Vibes, the Dimma’s, dar și show de artificii sâmbătă seara, susținut de FireArt Ro.
În cadrul târgului este expusă pentru prima dată, în perioada 18-20 ianuarie, cea mai scumpă rochie de mireasă, creată de Legendary. Vizitatorii o pot întâlni și pe cunoscuta artistă Cristina Spătar, care prezintă colecția REGINA pe parcursul celor 3 zile de eveniment.
Agenda celor 3 zile de eveniment de la Love & Marriage Expo
Viitoarele mirese sunt așteptate pe parcursul celor 3 zile de eveniment, cu workshop-uri dedicate, susținute de specialiști din domeniu.
În cadrul zilei de astăzi, vineri, de la 16:30 viitorii miri participă la workshop-ul Din vie în pahar| Mihai Diaconu, Tepaso, unde se va discuta despre modalități de a alege un vin de calitate, despre alegerea și servirea vinului în funcție de sortiment și de ocazie.
Sâmbătă, momentele dedicate workshop-urilor au loc la ora 12:00, 14:00 și 16:00. Cum să alegi corect rochia de mireasă? Sfaturile, întrebările și răspunsurile sunt prezentate de către Raluca Breban, Senior Fashion Advisor, Demetra Boutique & Maya Fashion.
Care sunt tendințele anului 2019 în materie de make-up? Răspunsul îl oferă Ioana Mălai, Trainer & Make-up Artist în cadrul workshop-ului Love & Marriage Expo – Real beauty – show your natural glow.
Tortul, un moment de suflet – Cofetăria Saveur aduce mai aproape de participanți idei de display deserturi și cake bars. Cum raportăm cantitatea necesară de prăjitură și tort la numărul de invitați, care sunt trendurile anului 2019 – sunt doar câteva puncte pe care Monica Ivan le va aborda în cadrul workshop-ului.
Duminică, de la 14:00, viitoarele mirese sunt invitate să participe la workshop-ul The perfect hairstyling for your perfect day | Mihaela Vodnar, Trainer Nashi Argan & Vodnar Beauty Lounge: ce tip de coafură se potrivește? Care este nuanța de păr potrivită în funcție de ten? Care sunt ultimele tendințe în materie de hairstyling? Exemple și demonstrație live.
De la ora 15:30, Geta Ungurean, Wedding Planner & Fondator zenday.ro susține workshop-ul „Vrei să îți organizezi singură nunta? Zen Day – my wedding planner este răspunsul!” Un workshop practic, rezultat din experiența ca și organizator a sute de nunți, în cadrul căruia viitoarele mirese află care sunt ultimele tendințe în materie de nunți și care sunt acele mici detalii care fac din ziua nunții acel eveniment unic și de neuitat.
Cele trei zile de expoziție sunt dedicate viitorilor miri și celor mai importanți furnizori din domeniu. Eveniment organizat de Libero Media.