Stiri

Înscrie-te în echipa de voluntari pentru Neversea!

NEVERSEA îți oferă șansa să trăiești experiențe unice de festival dintr-o altă perspectivă decât cea a festivalierului. Cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA recrutează peste 1000 de voluntari. Doritorii vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalului iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui G-EAZY, DJ Snake, Steve Aoki, Sean Paul sau Jessie J.

Pentru a putea intra în echipa voluntarilor trebuie să ai între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare începe de luni, 15 aprilie și se încheie pe data de 02 mai, iar răspunsurile către voluntari vor fi trimise până în data de 15 mai.

Cei peste 1000 de voluntari vor fi repartizați în funcție de preferințe dar și de aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde voluntarii pot activa sunt: artist crew, info point, steward, logistică, user experience și acces. Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire în care vor învăța elemente de managementul proiectelor, comunicare, customer care și self management. Cei aleși vor primi un
echipament și acces la festival.

Voluntarii vor avea ocazia să cunoască oameni noi, vor învăța cum se lucrează pentru un festival, și pe lângă toate astea, experiența va fi una unică. Înscrierile de voluntari pentru festivalul NEVERSEA se fac aici. Linkul este valabil doar începând de luni, 15 aprilie.

Festivalul NEVERSEA va avea loc în perioada 4-7 iulie 2019, în Constanța.

ClujLife - Te scoate din casă

Instagram

Ultimele articole

Tu #aicurajsăaipasiune?

Ne-a atras atenția faptul că se coace ceva în bucătăria de la Samsara FoodHouse. Nu este vorba de vreun preparat nou în meniu, nici de experimente culinare, ci de data …

Evenimente viitoare

Wed 19

Maria – Regina Tuturor

1 January, 1970, 12:00 am - 28 June, 2019, 9:30 pm
Wed 19

Expoziție | O seară în atelierul părinților mei

2 June, 6:00 pm - 21 June, 5:00 pm
Wed 19

Il Nullafacente. Aleg să nu fac nimic

19 June, 7:00 pm - 8:20 pm
Wed 19

Trivia a la T @ Doamna T

19 June, 7:00 pm - 10:30 pm
Wed 19

Social Quiz @ Hugo City

19 June, 7:30 pm - 11:00 pm

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.