Nu țin minte să fi avut vreodată un final de septembrie mai colorat și mai plin de viață cum a fost cel de anul acesta. Vremea frumoasă nu a fost motivul bucuriei mele, deși soarele are contribuția lui în povestea mea, ci Zilele Clujului m-au făcut să zâmbesc cu gura până la urechi și să-mi amintesc de ce iubesc orașul. De trei ani încoace particip la această aniversare, dar parcă ediția din 2019 le-a întrecut pe toate. Momentele organizate pe parcursul celor patru zile au fost la superlativ și au adus mai aproape comunitatea locală, dar și pe cea internațională. Am văzut străini care discutau plini de viață și priveau cu admirație artiștii stradali, ori persoane de mult obișnuite cu orașul, dar care tot nu își puteau ascunde încântarea atunci când Bulevardul Eroilor era înflăcărat de o paradă. Vă împărtășesc și eu puțin din experiența mea, cum au fost Zilele Clujului pentru mine, ce-am simțit și de ce abia aștept ediția următoare.
Mi-ar fi plăcut să particip încă de vineri la evenimentele propuse în cadrul sărbătorii, dar ca orice student responsabil am profitat de ultimul weekend petrecut acasă, înainte să revin la frumoasa și agitata viață universitară. Duminică, însă, mi-am aruncat bagajele cu gândul că am eu timp să despachetez și am pornit să descopăr cum s-a transformat Piața Unirii. Cunoașteți și voi centrul orașului mai tot timpul plin de oameni, dar în penultima zi de septembrie mi s-a părut că toată lumea a lăsat deoparte orice grijă sau îndatorire și a ieșit la o sesiune de relaxare bine-meritată. Bunici, părinți, copii, tineri, o diversitatea a generațiilor și-au dat întâlnire în miezul distracției. Am urmărit câteva clipe regalul folcloric desfășurat pe scenă, până când stomacul meu a început să-mi transmită că ar fi timpul să-i acord atenție.
La terase, nici vorbă să găsesc un loc liber pentru a mă putea bucura și de spectacol și de mâncare, așa că m-am îndreptat spre Festivalul gastronomic internațional amenajat pe strada Kogălniceanu. Încă de pe Universității am fost întâmpinată de târgul cu produse tradiționale și nu am rezistat tentației de a mă opri la fiecare vânzător să observ ce ofertă are. În fața clădirii centrale UBB am fost luată prin surprindere de un sunet puternic de tobe. Oamenii au făcut rapid un culoar pentru ca muzicienii să poată înainta și să-i bucure pe cei adunați cu ritmurile de petrecere. Apoi, mi-am dat seama că nu asistam la o paradă obișnuită, mai ales că în spatele instrumentiștilor veneau suporterii clubului Universitatea care fredonau imnuri sportive. Pe nepusă masă, am nimerit la evenimentul „Haide U pe Scena Urbană” și mi-am făcut loc prin mulțime ca să pot urmări spectacolul. Am uitat de foame prinsă în nebunia momentului, impresionată fiind de cântecele de galerie cântate de orchestră și cor.
Luni a fost ziua noastră, a studenților. Cluj’iversarea a fost dedicată unor instituții culturale cu multă tradiție în spate, care au contribuit activ la dezvoltarea orașului. Bineînțeles, din această poveste nu avea cum să lipsească Universitatea Babeș-Bolyai care a împlinit 100 de ani de când educă și formează cetățeni responsabili. Prin urmare, a fost sărbătoare în sărbătoare. Membrii facultăților UBB au purtat cu încântare simbolurile comunității de care aparțin și au defilat cu mare fast de pe strada Kogălniceanu până în Piața Unirii. Cum s-a văzut acest marș prin ochii unui student care privea de pe margine? Sentimentul cel mai bun ar fi mândrie. Defileul, muzica și ploaia de confeti de la final m-au făcut să trăiesc o bucurie imensă de a fi o mică parte a universității clujene.
Spre seară, când m-am întors în Piața Unirii, covorul de buline colorate încă amintea de evenimentul petrecut înainte cu câteva ore. De această dată, însă, nu mă aflam acolo să-i susțin pe reprezentanții facultății mele, ci așteptam concertele. Înainte, am profitat de soarele blând de toamnă pentru a hoinări prin zona centrală. Nu mare mi-a fost mirarea să aud muzică și în Piața Muzeului. M-am oprit în dreptul scenei să urmăresc un grup de elevi, aflați probabil în clasele primare sau la început de școală generală, care au oferit un spectacol cu melodiile copilăriei, dar au avut în repertoriu și hituri ale momentului. M-au captivat vocile lor, iar la încheierea concertului am exclamat în gând: Ce copii talentați au clujenii! Aceeași veselie naivă am găsit-o și în Parcul Central, acolo unde cei mici se amuzau fie pe terenul de fotbal amenajat pentru ei, ori sărind pe trambulină, fie la panourile de cățărare sau învățând cum se joacă tenis de masă. O duminică în familie s-a prelungit într-o luni, tot în familie. Când s-a înserat, oamenii au venit cu mic, cu mare, la statuia lui Matei Corvin, acolo unde se afla și scena principală. Am ajuns exact la timp să-i văd pe Vița de Vie. La început concertului, o ploaie fină a început să cadă. Clujenii nu s-au speriat. Au scos umbrele și au înfruntat vremea capricioasă cu bună dispoziție. Și unde să pleci, atunci când Adi Despot îți spune că e încântat să ajungă, din nou, în orașul lui preferat? Noaptea a continuat cu multă emoție adusă de trupa Vama, urmată de o proiecție video pe clădiri.
Zilele Clujului nu au fost despre evenimente și distracție, ci despre întreaga comunitate. Oameni care cunosc orașul încă din copilărie, cei care l-au descoperit în studenție, ori simpli turiști, toți au participat la o sărbătoare dedicată lor. Pentru câteva zile, am uitat de serviciu, de faptul că începe facultatea și de oricare altă problemă. Ne-am luat răgaz să fim mai aproape unii de alții, să ne lăsăm înconjurați de magia artiștilor stradali, să nu stăm doar la o poveste, ci la cât de multe și să înțelegem că un oraș devine frumos datorită cetățenilor săi. Evenimentul s-a reinventat în ultimii trei ani, reușind să păstreze neschimbată bucuria oamenilor. Dacă în 2019 am avut parte de atâta culoare, mă întreb cum va arăta ediția de anul viitor? Abia aștept să văd.
Care au fost momentele voastre preferate de la Zilele Clujului?
