Sprijin pentru afacerile la început de drum: antreprenorii din nord-vestul țării află cum să construiască afaceri de succes, de la un specialist în business

Home $ Știri Cluj $ Sprijin pentru afacerile la început de drum: antreprenorii din nord-vestul țării află cum să construiască afaceri de succes, de la un specialist în business

by | Feb 17, 2020 | Știri Cluj

Raiffeisen Bank invită comunitatea oamenilor cu idei de afaceri îndrăznețe din Oradea, și nu numai, la un eveniment interactiv ce va avea loc la hotel Ramada, pe 21 februarie, între orele 10:00 și 13:00. Derulat sub umbrela programului “factory by Raiffeisen Bank”, workshop-ul își propune să familiarizeze participanții cu etapele necesare dezvoltării unei afaceri sustenabile și le dă ocazia să interacționeze cu experti, sau să-și valideze propriile idei. Participarea la workshop este gratuită, iar înscrierea se face online, prin trimiterea unui e-mail la adresa [email protected]

Întâlnirea cu Dan Berteanu, antreprenor cu experiență și membru al Romanian Business Leaders, dar și cu specialiști din domeniul bancar, transformă acest eveniment într-unul de mentorat pentru antreprenorii din zona de Vest a României. În plus, cei înscriși la workshop vor putea afla mai multe despre comunitatea antreprenorilor creativi construită în jurul programului derulat de Raiffeisen Bank, prin care peste 100 de startup-uri au primit, deja, sprijin financiar în valoare totală de 4 milioane de euro.

„Regiunea de nord-vest a țării a cunoscut o creștere fulminantă în ultimii ani. Ne dorim să putem contribui cât mai eficient la dezvoltarea de startup-uri, pentru că micile afaceri de azi sunt marile companii de mâine. Experiența noastră cu clienții ne-a învățat că oamenii cu idei și inițiative bune nu au nevoie doar de sprijin financiar. Ne propunem, așadar, să conectăm antreprenorii cu o serie de specialiști din comunicare, HR sau domeniul financiar care îi pot ajuta să își valideze mai bine inițiativele de business”, a declarant Lucian Pârlea, Director Regional Retail – Raiffeisen Bank, Regiunea Nord Vest.

Anul acesta, Raiffeisen Bank oferă, în cadrul programului “factory by Raiffeisen Bank”, credite în valoare totală de 5 milioane de euro pentru aproximativ 100 de antreprenori care vor convinge juriul că ideile lor merită susținute. De la lansarea sa în 2018, fabrica de idei Raiffeisen Bank a adunat peste 2500 de antreprenori, 400 de idei de business și a finanțat peste 100 de proiecte prin credite oferite startup-urilor.

Mai multe detalii despre proiect puteți găsi pe site: raiffeisenfactory.ro.

Despre Raiffeisen Bank

În ultimii ani, Raiffeisen Bank a intensificat procesul de simplificare și transformare digitală, dezvoltând o serie de soluții de creditare și plăți online, cu acces la servicii bancare oriunde, oricând, de pe dispozitive mobile.

Raiffeisen Bank oferă servicii universale de banking pentru 2 milioane de clienți persoane fizice, 92.000 de IMM-uri și 5.700 de companii mari și medii. Peste 650.000 clienți digitali folosesc aplicațiile Raiffeisen Smart Mobile și Raiffeisen Online. Banca are 4.800 de angajați și o rețea de peste 350 de agenții în toată țara, aproximativ 800 de ATM-uri, 300 de mașini multifuncționale (MFM-uri) și 20.000 de POS-uri.

Despre COSME
COSME este programul UE pentru competitivitatea IMM-urilor care se derulează în perioada 2014-2020, cu un buget total de 2,3 miliarde de euro. Cel puțin 60% din program va fi dedicat facililitării accesului la finanțare pentru IMM-urile din Europa, prin două instrumente financiare. Prin intermediul mecanismului de garantare a împrumuturilor, programul va oferi garanții și contragaranții instituțiilor financiare, astfel încât acestea să poată pune la dispozitia IMM-urilor mai multe împrumuturi și servicii de leasing financiar. Folosind mecanismul de capitaluri proprii pentru creștere, programul va furniza capital de risc fondurilor de investiții care investesc în IMM-uri în principal în faza de extindere și de creștere.

Programul COSME se bazează pe succesul Programului-cadru pentru competitivitate și inovare (CIP), care, în perioada 2007 – 2013, a contribuit la mobilizarea unor împrumuturi în valoare de peste 21 miliarde EUR și a unor capitaluri de risc în valoare de 2,8 miliarde EUR pentru mai mult de 400 000 de IMM-uri din Europa.

Companiile pot contacta diferitele instituții financiare existente din țările lor pentru a accesarea fondurilor europene la access2finance.eu

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!