5 jocuri care vor intra la reducere de Black Friday la The Guild Hall

by | Nov 11, 2020 | Articole, Recomandări

Legenda spune că în preajma zilei de Black Friday, toate produsele uitate în wishlist și în coșul de cumpărături sunt la doar un pas de a ajunge în posesia ta. Reducerile te vor determina să apeși butonul de plasează comanda și tot ce îți mai rămâne de făcut este să urmărești statusul comenzii până ajunge curierul la ușă. Dacă în ultima perioadă ai simțit un val inexplicabil de plictiseală, ieși din zona de confort și organizează o seară de board games alături de cei dragi. Prietenii de la The Guild Hall și-au pregătit site-ul pentru ziua de vineri, când reducerile îți vor face insistent cu ochiul. Așadar, iată 5 jocuri care vor intra la reducere de Black Friday și care nu trebuie să lipsească din kit-ul tău de izolare.

1. Raiders of the North Sea si extensiile Hall of Heroes & Fields of Fame | -10%
Dacă îți plac filmele și poveștile cu vikingi, probabil acest joc va fi exact pe gustul tău. Misiunea ta este să te folosești de toate mijloacele posibile pentru a-l impresiona pe lider, prin lupte, atacuri, jafuri și nu numai. Complexitatea jocului este una medie și necesită un număr cuprins între 2-4 jucători pentru o experiență completă. Fiind un joc de strategie, în funcție de tehnicile folosite de fiecare în parte, sesiunea de joc poate să dureze 30 de minute sau chiar o oră și jumătate. De asemenea, acestui board game îi pot fi atribuite două extensii pentru noi provocări și misiuni care te vor ține cu sufletul la gură. De menționat este faptul că jocul este în limba engleză, însă acest lucru nu ar trebui să reprezinte o piedică în buna desfășurare a competiției.

2. Concordia și Concordia Venus | -25%
Continuăm lista cu un joc care de această dată te va plasa în timpurile Imperiului Roman. Aici, victoria ta se află în strânsă legătură cu tacticile pe care le abordezi în vederea creșterii economice, ajungând pe culmile succesului. Pasionații de board games te asigură că este ușor de înțeles și de jucat, îmbinând excelent strategia cu distracția. Cu timpul vei măiestri tainele acestui joc în adevăratul sens al cuvântului și vei ști toate tehnicile care te vor aduce mai aproape de un potențial câștig. Pentru buna lui desfășurare este nevoie de un număr cuprins între 2 și 5 jucători, pentru care se pot adăuga și extensii menite să ofere noi provocări și noi perspective de joc.

3. Rick and Morty | -25%
Fie că ai văzut serialul sau nu, acest joc de cărți reprezintă modalitatea excelentă de a evada din grijile impuse de cotidian. Cu mecanici diverse care te vor ține permanent în priză, scopul principal este acela de a forma un pachet de cărți puternic pentru a putea să îți învingi fără probleme inamicii. În același timp, trebuie să strângi puncte care să țină în siguranță personajele principale ale serialului și implicit jocului. Complexitatea de joc este una mică, iar durata unei runde este puțin sub 30 de minute. Nu în ultimul rând, jocul poate fi trăit la intensitate maximă atât de un număr de 2 jucători, cât și de un număr de 5 sau mai puțini.

4. Harry Potter Hogwarts Battle | -25%
În cazul în care ești în așteptarea scrisorii de la Hogwarts, trăiește experiența alături de vrăjitorii castelului prin intermediul unui joc cooperativ de cărți, potrivit pentru toată familia. Într-un interval de 30 sau 90 de minute ai șansa să întâlnești toți eroii preferați din seria Harry Potter și să îți aduni o echipă de aliați pentru a învinge inamicii. Harry, Hermoine, Ron si Neville îți vor fi alături pentru o seară perfectă de board games alături de prietenii tăi. Distracția este garantată și în mod sigur toate cărțile din serie vor prinde viață și vor căpăta acum noi sensuri.

5. Terraforming Mars | -10%
Nu în ultimul rând, dacă încă visezi să explorezi Universul într-o zi, acest joc te ajută să îl transformi în realitate. Cu acțiunea plasată în 2400, jocul are drept misiune popularea planetei Marte printr-un proces de terraformare. Pe scurt, tot ce trebuie să faci este să gândești strategic, să investești inteligent resursele și să colaborezi cu marile puteri pentru a face acest lucru posibil. Competiția este câștigată pe baza punctelor cumulate în urma terraformării, cumulate cu avansarea oamenilor pe întreg teritoriul Sistemului Solar. Astfel, pregătește-te pentru o sesiune lungă de joc, de peste 90 de minute, în care poți să aduci omenirea la un nou nivel.

Pe lângă aceste reduceri la jocuri, cei de la The Guild Hall ți-au mai pregătit o serie de surprize, exclusiv online:

  • Cei care au avut un abonament activ oricand in octombrie si noiembrie au 25% reducere la tot ce nu e redus deja
  • Dacă cumperi un abonament acum vei beneficia de reducere de 25% la tot ce nu e redus si vei putea activa abonamentul oricand pana la sfarsitul anului 2021.

Prin urmare, pregătește-ți din timp coșul de cumpărături și fii pe fază când se dă startul la reduceri de Black Friday. În această perioadă poți să beneficiezi de promoții importante la jocurile tale favorite, care te vor ajuta să ieși din rutină și să te distrezi alături de cei dragi ție. De la jocuri de strategie la cele care au o misiune și o poveste importantă în spate, cu siguranță vei găsi ceva pe gustul tău la reduceri pe site-ul celor de la The Guild Hall! Pentru inspirație îți recomandăm două articole în care vorbim despre jocuri ideale pentru 2 persoane sau pentru întreaga familie.

Tu ce jocuri ai adăugat pe lista ta de Black Friday?

Evenimente viitoare

Tue 01

Lights On Romania 2020 – Solitude Edition

27 November, 10:00 am - 6 December, 10:00 pm
Thu 03

Gala Tineretului Clujean 2020

3 December, 8:00 pm
Feb 06

TEDxZorilorSalon Human : kind

6 February, 2021, 6:00 pm - 9:00 pm

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This