Aniversare 2 ani de Jaxx – Garajul cu Rock

Home $ Party $ Aniversare 2 ani de Jaxx – Garajul cu Rock

by | Sep 28, 2014 | Party

Aniversare 2 ani de Jaxx – Garajul cu Rock
There’s gonna be some rocking!

Concert: Masterpiece (Tribute to Metallica).

Intrarea libera!

Situat pe str. Emil Isac nr 25, Jaxx Garajul Rock s-a remarcat în peisajul clujean drept un susținător al comunității de rock, atât prin atmosfera creată cât și prin intermediul evenimentelor promovate. De-a lungul celor doi ani, iubitorii acestui gen muzical au putut participa la diferite concerte cu trupe de renume printre care amintim: Grimus, Natif, Celelalte Cuvinte, Cristi Minculescu și Nuțu Olteanu super grup, The Rock- tribut ACDC și multe altele. De asemenea, Jaxx Rock Battle s-a implicat în susținerea și consolidarea comunității de rock clujene prin cele două ediții de success de Rock Battle care s-au finalizat cu peste 30 de trupe participante în concurs și premii substanțiale ce au contribuit la promovarea tinerilor artiști.

În cei doi ani de activitate Jaxx Garajul Rock a oferit clienților săi, pe lângă o atmosferă aparte, concursuri și campanii menite să aducă publicul mai aproape de specificul locației. Astfel, clienții Jaxx au avut șansa de a călători în Dublin cu ocazia promoției „Let’s rock in Dublin” sau și-au afirmat pasiunea pentru muzica rock în cadrul campaniei „Let’s rock the city”.

„Suntem extrem de încântați că am reușit să creștem atât de mult într-un timp atât de scurt. Încă de la început am primit multe feedback-uri pozitive din partea comunității de rock și a tuturor oaspeților care ne-au vizitat, fapt care ne-a ajutat să evoluăm și ne-a dat încredere să investim în proiectele noastre.” – Lenard Matei, General Manager Jaxx Garajul Rock

Sub motto-ul „For those about to rock we salute you!” Jaxx Garajul Rock vă invită să le fiți din nou alături pe 16 octombrie 2014 de la ora 22:00 pe str. Emil Isac nr 25, la un eveniment ce va sărbători 2 ani de activitate plini cu muzică bună și atmosferă de calitate. „În continuare noi ne dorim să oferim publicului evenimente dedicate comunității de rock și să încercăm să contribuim din nou la promovarea trupelor de
rock autohtone prin intermediul unei noi ediții de Jaxx Rock Battle ce se va desfășura în februarie 2015” a mai adăugat Lenard Matei.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!