Dacă aș putea sta locului, credeți-mă că aș sta. Dar, din păcate sau din fericire pentru mine, nu se pune problema de așa ceva, așa că mai mereu sunt în mișcare, cu laptopul în mână și o destinație în minte. Câteodată lucrurile sunt bine planificate și ziua se derulează perfect, după așteptări. Alteori mă îmbrac cu bluza pe dos și ies din casă fără să fi apucat să beau un pahar de apă măcar. Și de multe ori treaba asta constituia o sursă de stres pentru mine, căci după maxim o oră simțeam nevoia de un mic-dejun și știam că în afară de un covrig sau o gogoașă (mult prea dulce pentru #healthylifestyle) nu prea pot pofti la nimic în zona centrală. Ei bine, acest lucru s-a schimbat de când s-a deschis New York Bagels pe strada Emil Isac, la nr. 2.
Prima dată am fost la ei la începutul lunii decembrie, când v-am povestit aici despre localuri noi, iar de atunci și până acum…oh, multe bagels s-au întâmplat! Am fost încântată de acest loc încă dinainte să-i trec pragul, în primul rând pentru că nicăieri în Cluj nu am mai mâncat bagels, dar și pentru că i-am tot văzut prin filmele americane și chiar eram curioasă. Fun fact: deși popular în America, bagel-ul este originar din Polonia și a fost dus la New York în anul 1900 de către evreii polonezi. Inițial, acesta se numea “Yiddish beygel”, iar strămoșii cuvântului ”bagel” în diferite limbi sunt būgan, bēag, böugel, and beygl, toate acestea referindu-se la același lucru: forma inelară.
Dar să revenim la Cluj și la al nostru bagel shop. Locația, deși nu extrordinar de mare ca dimensiuni, vă permite să luați un loc la geam și să serviți rapid un mic-dejun. Singura voastră sarcină este să vă decideți ce vreți. Primul pas pe care trebuie să-l faceți este să alegeți un bagel, care poate fi cu mix de semințe, cu susan, mac sau simplu. Mai apoi, va trebui să vă hotărâți în privința conținutului, iar aici fiecare știe mai bine ce îi place. Somon, salată de ton, ou și brânză cheddar, salată de ou, avocado, cremă de brânză, bacon, unt de arahide și gem, opțiuni sunt cu siguranță. Sfatul meu e să le încercați pe toate, chiar și cele care nu vă atrag neapărat atenția din prima, căci toate sunt la fel de bune. Și în plus, dacă nu testezi, nu știi ce pierzi. Pentru mine, de exemplu, a fost o surpriză foarte plăcută cel cu unt de arahide și gem. De mult timp mă chinui să mă împrietenesc cu untul de arahide (tot din cauza filmelor americane), și cred că în sfârșit am reușit. Ah, întrebați care sunt cele mai potrivite combinații, pentru că unele se potrivesc mai bine. Oricum, până la urmă ține de gustul / preferința fiecăruia.
New yorkezii mănâncă bagel-ul ușor mai crunchy, dar la Cluj e mai soft, pentru că așa a fost cererea, așa ne place. Aluatul se face cu o zi înainte și se lasă la frigider 24 de ore. În ziua următoare se fierb, iar mai apoi se coc. Aici, un rol foarte important îl are gaura din mijloc, care să nu credeți că este doar de decor. Aceasta îi permite covrigului să se coacă mai repede și să crească suprafața rumenită a covrigului de pe exterior. În plus, în trecut, acești bagels erau expuși pe dibluri de lemn de-a lungul curților, iar cel ce dorea să mânânce nu trebuia decât să își rupă unul. Pentru că sunt făcuți în fiecare dimineață, aveți un produs fresh, ready to eat la New York Bagels.
Ieri am ales un bagel cu bacon, ou și brânză cheddar, pentru că am auzit că el e vedeta, toată lumea e înnebunită după el, fie mic-dejun sau prânz. Vă zic doar atât: după ce am mâncat jumătate din el, am simțit că trebuie să mă opresc. Și nu din considerente negative, ci pentru că eram sătulă. Conține două ouă, iar stomacul meu mic a spus ”stop” după câteva minute. Credeți-mă, ține de foame, nu mi-a mai trebuit absolut nimic câteva ore bune.
Prețurile sunt accesibile pentru toată lumea, variind între 7 și 15 lei. Eu aș alege oricând un bagel cu cream cheese (7 lei) în locul unui covrig simplu pentru 3-4 lei în plus. E și mai sățios, și mai consistent. Și durează maxim 2 minute jumătate să încropească bagel-ul pe care îl dorești, deci chiar it is a good deal. Se bazează pe un număr destul de mic de ingrediente, simple, dar foarte gustoase.
Altceva, nu mai rămâne decât să testați și voi și să-mi spuneți care vă este preferatul. Tu ai fost la New York Bagels?