Destinații pentru excursii de o zi aproape de Cluj: chei, lacuri, cascade, castele și cetăți

Home $ Articole $ Destinații pentru excursii de o zi aproape de Cluj: chei, lacuri, cascade, castele și cetăți

by | May 22, 2020 | Articole, Ieși din oraș

Day trip, anyone? Sunteți îndreptățiți să vreți să vă luați lumea în cap și să părăsiți dramatic call-urile de pe ZOOM, în favoarea unei plimbări pe afară. Suntem mulți în această situație, toți la fel de dornici de mișcare, de aer, de ieșit din casă. Cele mai bune soluții în momentul de față sunt acelea de a alege locuri cât mai spațioase, cât mai întinse, unde să nu vă sufle nimeni în ceafă ca la supermarket, sau să optați pentru varianta unor scurte călătorii de o zi în apropierea orașului. Pe timp de weekend, mai ales, sunt opțiunea ideală, potolind într-o foarte mică măsură și dorul de călătorii prin lumea întreagă.

Știm că aveți interese diverse, de la plimbări cu bicicleta în natură, până la explorarea unor zone în căutare de frumos natural sau un simplu picnic savurat în liniște, așa că azi venim cu mai multe recomandări de locații, adaptate pentru mai multe tipuri de activități care vă relaxează pe voi, dar și forme de relief preferate.

Chei

Cheile Turzii – rezervația naturală se află la 33.9 km de Cluj-Napoca, distanță care poate fi parcursă cu mașina în mai puțin de 40 minute. Cheile au aproximativ 1270 m lungime și au apărut ca urmare a acțiunii de erodare a râului Hașdate în roca de calcar jurasic. Înălțimea maximă la care ajung stâncile este de 250 de m, oferind peisaje spectaculoase. Potecile sunt umbrite de stâncile care se înalță maiestuos, iar susurul râurilor ghidează pașii celor ce parcurg traseele montane. Aici veți reuși să evadați din aglomerația specifică orașului și să respirați aerul curat, de munte.

Iar dacă vreți să meditați la parcursul nostru ca oameni, la strămoși și rădăcini, aflați că o vizită în Turda vă aduce foarte aproape și de castrul roman Potaissa al Legiunii a V-a Macedonică, de pe platoul Dealul Cetății – un important monument istorico-arheologic. Castrul a fost construit de către aceasta legiune în anul 168.

Cheile Turenilor – situate la vreo 20 de km de Cluj-Napoca. Accesul se poate face pe două părți, din Tureni sau prin Copăceni, înainte de Turda. Au o lungime de aproximativ 1800m, cu pereți înalți de peste 100m. Le-am vizitat cândva primăvara trecută, sunt o destinație ideală dacă nu vreți să mergeți foarte departe de oraș și nici să vă obosiți prea tare. Traseul de vizitare se poate parcurge în aproximativ 3 ore și este însemnat cu punct albastru, deci nu se recomandă începătorilor. Eu cred că eram pe lângă traseu, l-am parcurs în blugi. Anyway, anumite puncte ale rezervației au fost amenajate corespunzător pentru a facilita accesul turiștilor care nu au pregătire montană, deci puteți să vă bucurați de puțină mișcare și de view, dar puteți la fel de bine să luați loc pe o păturică la baza Cheilor sau să urcați un pic de tot, fără să exagerați cu pașii.

Cheile Borzeștiului – relativ accesibile și cu siguranță spectaculoase, aceste chei se află la doar 5 kilometri de Cheile Turzii. De fapt, fac parte dintr-o rețea de chei formate pe culmea Petrești, în aceeași formațiune calcaroasă cu Cheile Turenilor și cele anterior menționate. Sunt săpate în apele văii cu același nume și au format un defileu sălbatic, cu mai multe cascade. Sunt singurele chei din munții Apuseni unde apa a sculptat defileul în ambele sensuri, atât către golful Borzeștilor, la sud de culmea Petrești, cât și spre râul Arieș, în care se varsă acum.

Cheile Baciului – tot aproape de oraș, în faimoasa Pădure Hoia-Baciu. Cheile Baciului prezintă şi ele, la rândul lor, toate ingredientele pentru o plimbare relaxantă ȋn natură. Au o suprafaţă de 3ha, săpate de Valea Popeşti şi Valea Lungă, oferind un peisaj care, deşi liniştit, vă poate oferi și stropul de aventură pe care îl căutați.

Lacuri

Beliș-Fântânele – locul perfect pentru cei care vor să se relaxeze înconjurați de apă cristalină, brazi frumos mirositori și liniște. Plecând din Cluj-Napoca, sunt de parcurs 63 de km, distanță care se poate acoperi în aproximativ o oră. Pe imensitatea Lacului Beliș se află și barajul Fântânele, o construcție impresionantă, înaltă de 95.50m, lungă de 400 m și lată la bază de 264m. Barajul a fost construit pe albia râului Someșul Cald, în perioada 1970-1974, având scop hidroenergetic. Lacul de acumulare s-a format după construirea acestuia și a inundat teritoriul unor sate din comună, forțând sătenii să se mute mai în deal. În lac există clădirea fostei biserici din satul Giurcuța de Jos, care a rămas mărturie fostului sat și care poate fi văzută în zilele caniculare de vară, când nivelul apei scade foarte mult.

Side-note: La 15 km de Beliș, în satul Rogojel din comuna Săcuieu, se află mai mulți arbori de Sequoia, care au fost aduși și plantați din California. Înălțimea lor ajunge și la 140 de metri. În această zonă puteți lua în calcul și vizitarea unora dintre următoarele obiective turistice din apropiere: Biserica fortificată de la Văleni, Poiana Florilor, Cetățile Radesei, Cheile Someșului Cald sau Bradul lui Horea din Pădurea Scoruset.

Valea Drăganului – da, unde mergeam la MOX – Music Outdoor Experience. Aici veți găsi barajul Drăgan, unul dintre cele mai spectaculoase din țară datorită terenului stâncos pe care a fost făcut. Are o lungime de 424 m și o înălțime de 120 m și este construit pe râul Drăgan. Peisajul din zonă este incredibil și merită vizitat, și pentru că timpul vă permite cu siguranță, puteți vizita și ruinele Cetății Bologa, care sunt în apropiere.

Laguna Albastră – acest lac, din comuna Aghireșu, este unul natural, apărut recent într-o zonă calcaroasă, și se pare că locul e unic în țară. Aerul exotic se datorează în mare parte nuanței ciudate de albastru-verzui, turcoaz de-a dreptul, tufișurilor de papură respectiv pietrelor gălbui care împrejmuiesc lacul, întregul peisaj aducând a Coasta Dalmată. Laguna s-a format pe suprafața unei foste mine de caolin (sau argilă albă), iar reziduurile de caolin de pe fundul lacului sunt, de fapt, cele care conferă lacului o culoare azurie care amintește de apele sărate ale Mediteranei. Zona nu este amenajată turistic și nu este semnalizată, însă merită cu siguranță atenția voastră, vă va încânta frumusețea sălbăticiei naturale.

Lacul Tarnița – este un lac artificial, de acumulare, format în urma construirii unui baraj în anul 1974, baraj care măsoară 97 m înălțime și 237 m lungime. Este localizat între localitățile Mărișel, Gilău și Râșca. Lacul, întins pe o suprafață de 8 km și cu o adâncime maximă de 70 m, vă așteaptă pentru activități diverse, precum pescuitul sau plimbări cu barca, dar și ca opțiune de locație unde puteți planta un hamac între copăcei și vă bucura de soare.

Comuna celor 8 lacuri – la aproximativ 60 de km de Cluj, în comuna Geaca, găsim nu un singur lac, ci cu opt. Localitatea este denumită ”Comuna celor 8 lacuri”, datorită structurilor de ape care fac parte din Complexul de lacuri de pe Valea Fizeșului. Locul poate fi numit și un mic paradis al pescarilor, însă dacă nu te pasionează asemenea activitate, cu siguranță te încântă mai mult statul la soare. Salba de lacuri de aici este supranumită și Delta Ardelenilor și puteți admira aici numeroase specii de păsări.

Lacul Știucii – de la Săcălaia, situat la 56 de km de Cluj, se zvonește că ar ascunde în apele sale o știucă cu dimensiuni de peste 3 m, dar pe care nimeni nu a reușit să o prindă vreodată. Până ne confirmă cineva existența „monstrului din Loch Ness”, Lacul de la Săcălaia are, într-adevăr, ceva special: este unicul din țară pe suprafața căruia se dezvoltă formațiuni de stuf plutitoare, întâlnite doar în Delta Dunării. Dacă alegeți Lacul Știucii ca destinație pentru relaxare, nu ratați nici vestitele stufărișuri din Sic, aflate în imediata vecinătate.

Cascade

Cascada Răchițele (Valul Miresei) – se află la 30 de km de Beliș. Este o cascadă de circa 50 m înălțime și are două trepte de cădere. Locul este înconjurat de o legendă conform căreia o mireasă a căzut în ziua nunții de pe stânci, iar voalul i-ar fi rămas agățat. Lacrimile nuntașilor care au plâns-o pe fată au format cascada.

Cascada Ciucaș – se află în Defileul Hașdatelor, pe cursul inferior al Văii Hașdate, aceeași vale care formează și Cheile Turzii. Aceasta este aproape de satul Cornești și Cheia, din comuna Mihai Vitează. Aveți de parcurs cam 45 de km din Cluj-Napoca. Cascada are cam 3-4m înălțime, fiind formată din câteva catarace și rupturi de pantă. La baza cascadei, apa formează un mic lac. Este un loc retras, perfect pentru relaxare și contemplare.

Castele

Castelul Banffy – Am fost de numeroase ori aici, chiar și în lipsa Electric Castle, iar locul are o frumusețe aparte chiar și în liniște deplină. Castelul a fost construit în anul 1437, urmând a fi modificat până în anul 1890 și este unul dintre multele care au aparținut familiei Banffy, familie maghiară nobiliară din Transilvania. Stilul arhitectural inițial era cel renascentist, însă modificările ulterioare au fost făcute în stil baroc și romantic.

Puteți realiza un tur complet al castelelor familiei Banffy și să completați weekend-ul cu opriri în Gilău, la Castelul Wass – Banffy, Luncani, la Castelul Kemeny – Banffy, și în Răscruci și Borșa. Și Castelul Haller din Coplean (numit și „Castelul cu scoici”), Castelul Kemeny din Luncani, Castelul Teleki din Luna de Jos și Castelul episcopal din Gilău sunt, de asemenea, niște destinații excepționale dacă aveți poftă să visați la vremuri vechi și noi.

Credem că dacă am tot pomenit castelele acestea, merită menționate și o serie de cetăți pe care e posibil să le găsiți interesante și care vă vor oferi, cu siguranță, prin locația lor, o zi frumoasă afară.
Cetatea Liteni: cetate medievală construită la 3 km sud-vest de satul Liteni, pe o stâncă deasupra Văii Iara.
Cetatea Fetei: în vecinătatea comunei Floreşti, în vârful Dealului Cetatea Fetei se află ruinele unei cetăţi omonime. Deşi sunt controverse în legătură cu anul construirii, se pare că a fost făcută acum aproape 800 de ani. Cetatea a fost dărâmată în anul 1437, în timpul Răscoalei de la Bobâlna.
Cetatea Bologa: una dintre foarte puținele cetăți din județul Cluj care poate fi vizitată și admirată. În secolul al XV-lea, cetatea era un important punct de control pe Drumul Sării, deci și o zonă de conflict. În turn, scări înguste mai pot fi încă urcate, iar ruinele altor trei turnuri și ziduri vechi așteaptă să fie explorate.

PONT GRATIS: Primăvara trebuie musai să vizitați Rezervația floristică Valea Fânațelor. Zona este cunoscută pentru vegetația de stepă, întâlnită mai ales în Asia și Europa de Est, însă adăpostește și specii de fluturi protejate la nivel european, precum și alte specii de animale sau reptile. Nici nu e departe. Mai bine spus, rezervația este situată la doar 5 km de oraș. Dacă nu dispui de mașină, ai posibilitatea să folosești mijloacele de transport în comun.

În majoritatea locurilor puteți ajunge și cu bicicleta, fie că aveți chef de o plimbare chill sau o provcare. Voi decideți. Și apropo, dacă vreți să ieșiți din granițele județului Cluj, aici găsiți câteva idei care vă vor duce puțin mai departe.

Voi ce alte locuri ați recomanda pentru un day trip de weekend?

Cover photo: Ami Boitor & Attila Soós

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!