Fără niciun dubiu, cuvântul anului 2020 a fost… (re)adaptare și, uneori, chiar și (re)inventare. De aceea, ne-am făcut o misiune din a documenta și a povesti direct cu oameni – pentru a identifica modul în care viața li s-a schimbat începând cu luna martie a anului trecut. Am povestit cu antreprenori clujeni despre cum s-au adaptat la noile reglementări impuse de pandemie. Am contactat studenți ca să aflăm ce aveau în plan să facă cu chiriile și căminele pe timpul pandemiei. Am luat legătura cu 5 cupluri din Cluj care ne-au spus prin ce au trecut fiind nevoiți să-și amâne nunta din cauza pandemiei. Am mai vorbit cu jurnaliști, lucrători în saloane, stomatologi, psihologi și, din nou… cupluri. Iar acum, un an mai târziu, credem că a venit momentul să ne uităm în urmă, să tragem o linie și să aflăm cum s-a văzut pandemia prin ochii celor aflați în linia întâi.
Când spunem „cei aflați în linia întâi” ne referim la: farmaciști, lucrători în spitale (nu medici sau asistente), casieri, șoferi de autobuz, șoferi de tir la nivel internațional și chiar și manageri de firme care au continuat să funcționeze în perioada pandemiei. Am vorbit cu cel puțin o persoană din fiecare categorie și, scriind materialul de față, m-am trezit lăcrimând atunci când mi-am dat seama cât de reală a fost toată presiunea psihologică pe care am resimțit-o fiecare dintre noi în această perioadă, în moduri proprii – de la cei aflați în linia întâi până la cei care n-am fost nevoiți decât să #stămacasă. Declarația care m-a făcut să simt acest lucru cel mai puternic a fost cea a lui Ionuț.
Ionuț a fost meșter la Spitalul de Gastroenterologie din Cluj-Napoca pe toată perioada pandemiei. De fapt, nu și-a mai luat deloc concediu de anul trecut încoace. Și, pe deasupra, a devenit de curând voluntar pe partea de logistică la Create.Act.Enjoy. L-am întrebat pe Ionuț în felul următor: „Cum s-a văzut din interior momentul în care ai știut că pandemia avea să fie o criză diferit de gestionat? Cum se vede ea astăzi – tot din interior?”, iar el mi-a răspuns așa:
La începutul toamnei a fost momentul când am realizat că nu va trece ușor pandemia și situația în care ne aflăm. Am înțeles acest lucru în momentul în care s-au comandat containere (tip birou de șantier), având ca și cerință principală aerul condiționat. Venea toamna în curând și apoi iarna… deci, aerul condiționat era clar pentru perioada verii, dar chiar și așa aveam nevoie de el. În mare, pentru noi, condițiile cu contaminarea erau cumva cunoscute, având în vedere că specificul nostru include și hepatologia (deci implicit hepatite), dar condițiile impuse de noul coronavirus erau mult mai restrictive. Au fost și momente mai urâte, ca de exemplu atunci când am avut o parte din echipă contaminată. Am avut și momente greu de suportat din punct de vedere psihic, ca atunci când a fost nevoie să luăm mânerele de la geamuri, căci erau și pacienți care amenințau că ei pleacă și pe geam dacă e nevoie, aflându-se sub presiunea contaminării cu COVID-19 și a informațiilor contradictorii din presă și online. Dar am avut și momente care echilibrau aceste lucruri. – Ionuț, meșter la Spitalul de Gastroenterologie din Cluj-Napoca
După spusele lui Ionuț, concertul Ad Libitum Voices facilitat de C.A.E poate fi un exemplu care a ajutat la echilibrarea momentelor negative cu cele pozitive. Acesta a reprezentat una dintre activitățile desfășurate în cadrul celei de-a opta ediții a proiectului Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy din perioada august-septembrie 2020 și a avut loc chiar în curtea spitalului de Gastroenterologie din Cluj-Napoca. În aceeași categorie pot fi incluse și ocaziile când intrau în saloanele pacienților – după ce au înțeles că prin costumele pe care le purtau nu-i putea ataca virusul. De-atunci au început să mai „schimbe câteva vorbe cu pacienții” și să încerce să le facă viața mai ușoară în perioada respectivă, oricum au putut. Fie că le-au mai spus câte o încurajare, fie că le-au adus de la poartă câte o vorbă bună de la aparținători sau chiar și câte un pachet atunci când a fost cazul, au încercat să le fie alături în modurile în care le-a fost la îndemână în circumstanțele date. Dar chiar și așa au existat, în continuare, diferențe între lucrătorii medicali, medici și asistente.
Principala diferențiere între munca prestată de doctori și asistente și cea prestată de mine s-a făcut – chiar și în perioada pandemiei – la nivelul remunerației. Chiar dacă nu e subiectul meu preferat, acesta există și… a fost frustrant și încă e. Noi nu am fost considerați nici măcar o clipă ca fiind parte integrantă a sistemului. Dar cu toate acestea, dacă ne luăm după protocolul muncii, noi, lucrătorii medicali, n-ar trebui să intrăm în saloanele ocupate de pacienți… Chiar și așa, am fost nevoiți să o facem. Și pe timpul pandemiei se mai ardeau becuri, se mai defectau paturi, se mai înfundau canalizări sau nu mergea în parametrii obișnuiți căldura. Dar în afara acestui aspect, diferențele dintre noi au fost minore – cel puțin la început. – Ionuț
La început erau doar zvonuri despre un nou virus – zvonuri despre care Ionuț a aflat în așa-zisul „loc de fumat” de la spitalul în care lucrează. Acolo a aflat înaintea lockdown-ului cât de ciudată și de urâtă se presupunea că va fi boala COVID-19. Dar la fel ca în orice altă situație, realitatea s-a dovedit a fi alta: a fost și mai ciudată și mai urâtă decât s-a preconizat inițial. Primii pași pe care i-a simțit direct au fost pregătirile cu materiale și modificările care trebuiau făcute nu doar pe repede înainte, ci și cu niște specificații precise. Așa au ajuns lucrătorii medicali să fie nevoiți să învețe mai multe despre trasee medicale și despre proceduri ca să înțeleagă ce e nevoie să existe în spital. A apărut, apoi, carantina propriu-zisă. N-a mai trecut mult timp până au apărut și primele cazuri care au venit la Spitalul de Gastroenterologie din Cluj-Napoca. În primă fază încă se dădeau consultații aproximativ normal, pentru pacienții cronici, iar o parte din aparținători puteau să își viziteze rudele. Dar lucrurile s-au schimbat repede.
Avantajul nostru personal a fost că tot timpul au existat materiale de protecție. Însă nu e ușor să faci efort în combinezoane de protecție, iar uneori era necesar să intri în aceeași încăpere cu persoane confirmate pozitiv cu noul coronavirus. Devenea și mai greu de suportat presiunea psihologică atunci când trebuia să intri în aceeași încăpere cu cei care încă n-aveau confirmare. În timpul penuriei de echipamente acest lucru era cel mai rău de gestionat: pe de o parte îți făceai griji să nu iei și să dai virusul mai departe, iar pe de altă parte… să nu consumi costumul degeaba. După aceste episoade au venit primele bătăi de cap, să zic așa. Firmele care trebuiau să ne ajute conform contractelor pentru lucrările mai mari care pe noi ne-ar fi depășit ca timp și forță de muncă au început să găsească scuze pentru a ne refuza. Pe undeva îi puteam înțelege, dar asta nu scădea volumul de muncă și de stres care ne revenea. – Ionuț
Din acest punct de vedere putem spune că și Laura, farmacistă, s-a confruntat cu un nivel extrem de ridicat de muncă și de stres, cu precădere la începutul pandemiei. Ne-a povestit că la început n-a fost speriată – poate și din cauză că în România nu au fost atâtea cazuri de COVID-19… până la un moment dat. Fiind proaspăt absolventă, chiar în momentul în care și-a găsit un loc de muncă în farmacie a și început pandemia. Înaintea perioadei de apogeu a lucrat în farmacie pentru îndeajuns de mult timp încât să conștientizeze diferența numărului clienților care le treceau pragul înaintea lunii martie comparativ cu după începutul aceleiași luni. De fapt, acela a fost momentul în care Laura a simțit că ei, farmaciștii, au devenit atât medici, cât și farmaciști pentru clienții care cumpărau produsele lor. Atunci a știut că oamenii au început să nu mai aibă acces la medici cu la fel de multă ușurință ca înainte.
La începutul pandemiei a fost o totală harababură: niciunul dintre noi nu știam la ce să ne așteptăm. Ce pot să zic că a fost diferit a fost numărul de pacienți care deodată a început să fie mult mai mare. Și acum văd în minte coada oamenilor care se întindea până spre bulevard. Zeci de oameni panicați să cumpere spirt, măști, dezinfectant (care s-au terminat, bineînțeles). Stocurile erau goale și la depozite. Ce îmi aduc aminte clar chiar și în ziua de astăzi sunt momentele când vârstnicii aveau liber la ieșit afară: era prăpăd, coada la farmacie fiind interminabilă. – Laura, farmacistă
În acele momente, presiunea care se punea pe ea ca farmacistă părea interminabilă. Știa că trebuie să fie perfectă în munca ei: o greșeală mică ar fi putut să fie chiar și fatală unui om. Cele mai multe erori se produc din cauza citirii eronate a rețetelor scrise de mână. Farmaciștii trebuie să țină cont de atâtea aspecte aferente pacientului și, fără nicio analiză sau palpare a acelui om, trebuie să îi dea medicamentul care să îl vindece. Iar satisfacția muncii sale, pentru Laura, este discutabilă. Nu crede c-ar putea să spună că satisfacția faptului că ajută oamenii compensează pentru toată presiunea suportată: majoritatea oamenilor simt că știu mai bine decât tine, ca farmacist, și tu nu trebuie decât să execuți ceea ce vor ei, a mărturisit ea. Nici partea financiară nu e una atractivă, conform spuselor sale. Dar pe perioada pandemiei a liniștit-o faptul că a avut un loc de muncă stabil.
Ce mă mai ține aici și satisfacția pe care am avut-o în pandemie e că am avut un loc de muncă stabil și nu am trăit cu frica că mâine-poimâine voi fi trimisă în șomaj așa cum s-a întâmplat în industria HoReCa, de exemplu. În valul al doilea, oamenii erau deja mai obișnuiți cu ideea de pandemie și cu ideea de a purta mască. În valul doi și prețurile măștilor au ajuns aproape de normal. În valul doi deja erau și scheme de tratament pentru noul coronavirus… Și cu orice anunț făcut la televizor, în următoarea zi toate cererile erau pentru acel produs: „Quercetin aveți? Dar Vitamina C cu Zinc și Vitamina D?” Dacă la început știam că sunt o sumedenie de produse ce conțin Vitamina C sau Vitamina D și era greu să fac o comparație între ele astfel încât să le identific pe cele care sunt mai bune, până la urmă am reușit să știu toate produsele cu vitamine, care ce conțin și câte mai avem pe stoc… din memorie. – Laura
Aceeași agitație a observat-o și Raluca în rândul oamenilor. Ea a lucrat în calitate de casier la Profi pe toată perioada pandemiei. Și la fel cum Laura are niște amintiri foarte clare cu oamenii înghesuiți la intrarea în farmacie la începutul pandemiei, așa-și amintește și Raluca. Vede clar în minte și astăzi cum toți cei care treceau pragul magazinului în care ea lucrează erau cât se poate de agitați, dădeau senzația că nu-și mai găseau controlul și lăsau impresia că parcă orice stătea în calea lor era văzut ca un element care intenționa să le distrugă chiar și viața. „Munca cu oamenii mereu pare dificilă, pare că mereu și mereu oamenii vor mai mult, iar tu trebuie să fii pilonul care îi leagă de acest mai mult,” ne-a spus Raluca.
Dincolo de acest aspect, munca cu oamenii implică uneori și anumite legături care se stabilesc, mai ales în cazul în care magazinul unde lucrezi este frecventat de aceiași oameni aproape zilnic. Parcă înainte de pandemie timpul petrecut cu oamenii era dintr-un alt univers, presărat cu câte o poveste, o discuție sau efectiv o reacție pe chipul lor, un zâmbet sau o dezamăgire după o zi grea, însă de la începutul pandemiei și odată cu evoluția acesteia, totul s-a schimbat. Totul e mai sumbru și oamenii, parcă robotizați, intră în magazin, aruncă ce au nevoie în coș și pleacă, nu mai schițează vreun zâmbet sau nici măcar o reacție tâmpă. – Raluca
În ceea ce privește respectarea măsurilor, Raluca mereu și-a pus o întrebare: „de ce nu putem să contribuim fiecare cu puțin pentru a realiza un succes colectiv?” În ultima perioadă a observat în interiorul magazinului în care lucrează că acest lucru depinde foarte mult de generațiile despre care vorbim, de fapt. Raluca scoate în evidență că generațiile mai în vârstă parcă se opun total respectării măsurilor sau efectiv tratează cu indiferență sfaturile date, pe când generațiile tinere par să respecte normele de siguranță într-o mai mare măsură, însă nu e o regulă. În cazurile în care clienții magazinului nu au respectat normele de siguranță, s-a intervenit prin atenționarea verbală, urmată de oferirea măștilor de protecție sau a mănușilor de unică folosință de către personalul magazinului, iar în cazul unui refuz a celor menționate anterior, s-a impus stoparea accesului în magazin de către personalul magazinului sau personalul de pază și protecție.
Cu aceeași problemă a (ne)respectării măsurilor de protecție s-a confruntat și Samuel, care este șofer de autobuz. În vârstă de 40 de ani, născut și crescut în Cluj-Napoca, Samuel lucrează la Compania de Transport Public de câțiva ani deja. În trecut a lucrat tot ca șofer de autobuz, timp de 7 ani, doar că în Londra.
Fiecăruia dintre noi îi este teamă de posibilitatea de a se infecta cu noul coronavirus. Dar ne protejăm și facem tot posibilul să mergem înainte, știind că numai așa putem să trecem peste această pandemie. În momentul în care observ un pasager care nu poartă mască în autobuz, îl rog să respecte regulile în vigoare sau, în caz contrar, vom fi nevoiți să apelăm la autoritățile abilitate pentru a rezolva problema. Fiindcă satisfacția profesională cea mai mare vine în momentul în care cei care călătoresc cu noi o fac în deplină siguranță, iar noi suntem apreciați pentru ceea ce facem. Ne-am simțit onorați și în același timp responsabili să facem parte dintre cei considerați ca fiind lucrători esențiali și la începutul pandemiei, și acum, așa că vrem să dăm dovadă de profesionalism în tot cea ce facem. – Samuel, șofer de autobuz
Un mod de gândire similar am sesizat și în momentul în care am stat de vorbă cu Ștefan, managerul Nod Verde, „primul FOOD HUB din nordul Transilvaniei, un centru de integrare și agregare a producătorilor și produselor din județul Cluj și împrejurimi”. Sau, pe scurt spus, Nod Verde se ocupă de livrarea de produse locale. În poziția sa, Ștefan are variate atribuții: se ocupă de achiziții, de relația cu producătorii și de depozit, de tot ce înseamnă procesul prin care cutiile sunt făcute și livrate, iar produsele gestionate. Din această perspectivă ne-a spus așa: „Nu ne-am simțit privilegiați prin titlul de lucrători esențiali pe care l-am primit odată cu venirea pandemiei, ci recunoscători că putem să ne aducem aportul în comunitatea clujeană.” Încă de la început, misiunea Nod Verde a fost aceea de a conecta lumea satului modern cu cea a oamenilor ocupați. Și-au dorit să contribuie la dezvoltarea celor două lumi prin încredere, sprijin și recunoștință, misiunea lor fiind una esențială pentru perioada pe care o traversăm acum, atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere economic.
În prezent, continuăm cu și mai multă energie această inițiativă, încurajați de sprijinul clienților și al producătorilor locali. De fapt, relațiile cu producătorii s-au îmbunătățit în primele luni ale pandemiei, deoarece Nod Verde a fost printre puținele opțiuni pe care aceștia le aveau pentru desfacerea produselor lor. Acest lucru a întărit parteneriatele vechi și ne-a generat și parteneriate noi, valoroase pentru viitor. Grija arătată producătorilor în perioade dificile s-a întors la noi transformându-se în încredere și sustenabilitate. Adaptabilitatea la noile condiții impuse de lege a fost unul dintre criteriile de bază ale dezvoltării parteneriatelor cu producătorii și, mai ales, cu clienții. – Ștefan, manager Nod Verde
Ștefan ne-a povestit că în decursul unui an calendaristic au existat mai multe modificări. Un exemplu reprezentativ este schimbarea modalității de încasare. La început, clienții puteau plăti cu numerar și cu card prin POS, dar în prezent plata se face doar online, la plasarea comenzii. Și, ne-a spus el, „desigur că și celelalte cerințe legale sunt respectate de colegii livratori (și de toată echipa Nod Verde, de altfel): purtatul măștilor de protecție, respectarea distanței sociale, igienizarea mâinilor și așa mai departe.” Acest lucru se întâmplă mai ales pentru că cei care cumpără de la Nod Verde au înțeles că toate aceste modificări sunt aduse în beneficiul lor și a comunității din care fac parte.
Și pentru că produsele Nod Verde – la fel ca orice alt tip de marfă – au nevoie de livratori ca să le transporte, am povestit și cu Gheorghe, care lucrează în calitate de șofer de tir la nivel internațional, transportând marfă, nu persoane. A întâmpinat și el problema respectării măsurilor de siguranță în această perioadă, la fel ca noi toți. Iar de gestionat, a încercat să o gestioneze așa cum a făcut-o fiecare dintre noi.
În general, în ceea ce făceam, era obligatoriu purtatul măștii. Dar când se întâmpla să identific vreo persoană care nu purta mască, încercam să o evit și să nu intru în contact direct cu persoana în cauză. Totodată, încercam să nu pun mâna acolo unde știam că a pus mâna, anterior, o altă persoană. De fapt, am trecut și prin faze când, întors de la muncă, nu am putut să intru în propria cameră pentru că aveam colegi infectați… Atunci mi-am dat seama cât s-ar putea să fie de reală, totuși, această pandemie. Așa, am început sa ne izolăm unul de celălalt. Am început să nu mai fim prieteni. Uneori, am început să fim chiar și așa-zis ca… dușmanii. Așa s-a simțit. – Gheorghe, șofer de tir la nivel internațional
Cu toate că la începutul pandemiei lucrurile decurgeau aparent normal pentru Gheorghe, situația a devenit tot mai complicată odată cu trecerea timpului – după cum ne-am și dat seama din ceea ce ne-a relatat mai sus. Acum, Gheorghe simte mult mai multă nesiguranță: „Dacă îți faci un test de COVID-19, s-ar putea ca dacă astăzi este pozitiv, mâine să fie negativ și… invers. Riști să rămâi fără loc de muncă. Riști să rămâi blocat.” Și a început să simtă această presiune cu atât mai mult cu cât a venit cel de-al doilea val al pandemiei.
Trecând în așa-zisul val doi totul a fost mai greu pentru că fiecare țară avea propria legislație și propriile reguli în pandemie. Trebuia să respecți regulile conform fiecărei țări, fiecărei regiuni, fiecărui stat în care intrai. Nu știai dacă ai voie să intri: erau lucruri care se puteau schimba dintr-un moment în altul. Iar asta se întâmpla în contextul în care intervenea chiar și presiunea angajatorului. Ca șofer de tir, ești presat să ajungi la timp și să forțezi legislația. Dacă în străinătate patronii respectă regulile, în România, intern, este foarte dificil din acest punct de vedere. – Gheorghe, șofer de tir la nivel internațional
Situația s-a văzut dintr-o perspectivă apropiată de-a lui Gheorghe și din punctul de vedere al Ancăi, care este manager al unei firme de transport de marfă la nivel internațional. Spre exemplu, atunci când am întrebat-o și pe ea „care este factorul care pune cea mai multă presiune pe tine atunci când vine vorba despre munca ta?”, ne-a răspuns simplu: „Timpul. Și clientul.”
Timpul e cel mai mare dușman în transport. Cum timpul de condus este reglementat (și noi îl respectăm cu strictețe), timpii de așteptare sunt timpi morți, plătiți la fel cu timpii „activi”, deci orice câștig aici e important. De fapt, cea mai mare satisfacție profesională de-a mea este atunci când văd că se „leagă” lucrurile și că datorită deciziilor mele, am câștigat timp. – Anca, manager firmă de transport marfă la nivel internațional
Dar chiar și așa, la începutul pandemiei, nu timpul a fost principala problemă cu care s-a confruntat firma ei de transport.
La început am avut toți angajații în șomaj tehnic timp de o lună. Începând cu a doua lună, încet-încet, am început să muncim. Problema noastră a fost trecerea vămii: angajații mei merg cu mașina proprie până la camion – acolo unde avem garajul – și a durat mult până s-a reglementat faptul că șoferii constituie excepție și pot trece vama fără restricții. Știam că am de plătit salarii, mi-am făcut imediat prognoza de câte luni pot supraviețui fără a încasa nimic; de fapt, ăsta a fost primul gând. Acum, mă simt pregătită, că oarecum știm la ce să ne așteptăm. Chiar dacă nu integral, dar oricum, e mai bine decât anul trecut, aproximativ în aceeași perioadă. – Anca, manager firmă de transport marfă la nivel internațional
Așa, povestind cu diverși oameni despre cum s-a văzut pandemia prin ochii lor la un an distanță de la izbucnirea acesteia, putem spune că am adunat la un loc o sumedenie de perspective și trăiri diferite. Acestea se întâlnesc, totuși, într-un punct: fiecare dintre ei a trecut prin schimbări care au adus cu ele un grad de presiune psihologică foarte ridicat, dar au încercat, totuși, să găsească mici lucruri pentru care să fie recunoscători la sfârșitul zilei. Și – credem noi – se mai întâlnesc și într-un punct pe care l-a amintit Ionuț la finalul conversației pe care am avut-o cu el. El ne-a urat să avem parte, în 2021, de „un an mai liniștit comparativ cu cel care a trecut”. Și credem că asta-i ceea ce ne dorim fiecare dintre noi, indiferent dacă lucrăm în linia întâi sau ne aducem aportul de responsabilitate în soluționarea mai rapidă a acestei pandemii prin faptul că alegem, de multe ori, să #stămacasă. Acum, trăgând linie, putem spune că fiecare dintre noi sperăm pentru… un an mai liniștit comparativ cu cel care a trecut.
